Croația ar putea adera la Schengen înaintea României și Bulgariei

Croația ar putea adera la Spațiul Schengen înaintea României și Bulgariei, susține un cotidian de la Zagreb, potrivit căruia cererea de aderare a celui mai nou stat din UE ar putea fi analizată separat.

Zagrebul s-a temut mult timp că cererea sa de aderare la Schengen va fi analizată la pachet cu cele ale României și Bulgariei.

Jurnaliștii de la Vecernji List scriu că statul croat a îndeplinit toate cerinţele tehnice, iar acum așteaptă o decizie politică unanimă. Potrivit ziarului respectiv, aderarea Croaţiei ar putea fi inclusă pe agenda preşedinţiei slovene a Consiliului Uniunii Europene, în a doua jumătate a acestui an.

Cotidianul citează surse diplomatice care spun că sunt „prudent optimiste” în privința aderării Croației, șansele fiind „foarte bune”.

Spre deosebire de România și Bulgaria, a căror aderare la Schengen este blocată de ani de zile de Franța și Germania, statul de pe coasta Adriaticii ar avea două mari avantaje „neoficiale”, spun aceiași jurnaliști: nu e situat în apropierea țărilor în care ajung mulți migranți și este mai atractiv pentru turiștii din vestul Europei, care ar vrea să treacă graniţa mai lejer, fără controale.

În schimb, aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen ar însemna crearea unei legături terestre directe între graniţa Turciei şi restul Uniunii Europene, destinaţii favorite pentru imigranţii ilegali.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/EuropeanCommission