Patronul unei firme de construcții a împrumutat PSD cu 445.000 de lei la 8 zile după ce a primit anul trecut contracte de 29 de milioane de lei de la Primăria Capitalei

Patronul unei societății de construcții în insolvență a împrumutat PSD – Sediul Central cu 445.000 de lei la data de 22 septembrie 2020. Banii au fost împrumutați în contextul alegerilor locale din 27 septembrie 2020, candidatul PSD fiind primarul în funcție la acea dată, Gabriela Firea. Pe 14 septembrie 2020, pe finalul mandatului lui Firea, Primăria Generală a Municipiului București atribuise aceleiași firme patru contracte în valoare totală de 29 de milioane de lei, fără TVA.

În martie 2021, noul primar general a decis rezilierea contractelor, din lipsă de fonduri.

Cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile locale din 27 septembrie 2020, Primăria Generală a atribuit mai multe contracte pentru anveloparea unor blocuri din Sectorul 6.

Printre firmele câștigătoare s-a numărat Rotary Construcții SRL București, societate care, în iunie 2020, intrase voluntar în stare de insolvență.

Rotary Construcții a primit patru loturi, în valoare totală de 29,08 milioane lei, fără TVA. De fiecare dată, singura ofertă admisibilă luată în considerare pentru evaluare de către autoritatea contractantă a fost doar cea a Rotary Construcții, celelalte oferte fiind respinse ca inadmisibile, pe motive procedurale.

Atât Gabriela Firea, cât și un reprezentant al firmei de construcții neagă faptul că ar exista vreo legătură între cele două evenimente.

Continuarea pe G4media.ro

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/gabifirea/photos/?ref=page_internal