Examenul pentru directorii de școli – Subiectele vor testa abilitățile cognitive și manageriale. Nota minină va fi 7

Concursurile de directori școlari vor fi organizate pe 27 iulie 2021, când Ministerul Educației va organiza un examen scris “la care vor putea să participe toți cei care aspiră la funcția de director într-o unitate școlară”, a declarat ministrul. Cîmpeanu a anunțat că subiectele de la examenul pentru directori școlari trebuie “să testeze de la abilitățile cognitive până la abilitățile manageriale, în scris”.

La examenul de directori de școală candidații vor avea “un set de subiecte relevante, care să asigure accesul echitabil al tuturor celor care doresc să fie directori în școlile românești“.

“Ne gândim ca această poziție de director educațional și director adjunct să fie dublată de un director administrativ, care să poată să pună în aplicare acele proiecte finanțate prin PNRR“ – a anunțat Sorin Cîmpeanu.

În ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență, ministrul liberal al educației a adăugat că “Ministerul Educației este printre puținele ministere care au răspuns în 2 rânduri la solicitările de clarificare din partea Comisiei Europene, spre deosebire de alte domenii care sunt încă în prima etapă“.

Cîmpeanu a precizat că banii europeni vor merge în investiții în infrastructură, dotări, digitalizarea educației, reducerea abandonului școlar, în învățământul profesional, “mai ales cel dual”, și în creșe.

“În data de 5 august vor expira toate mandatele conducerilor școlilor din România. Nota minimă foarte probabil va fi 7 și toți cei care promovează se vor putea înscrie în septembrie și octombrie la concursurile care se vor susține în fiecare școală“ – a mai  declarat Cîmpeanu.

 

 

Sursă foto – dw.com