Consiliul Național al Elevilor cere testare în școli – E singura șansă să venim la școală

Consiliul Național al Elevilor critică lipsa de asumare a celor două ministere, al Educației și al Sănătății, în privința testării din școli. Elevii sunt că autoritățile sunt inconsecvente în declarațiile publice și cei care vor avea de suferit vor fi elevii, care nu vor putea participa la cursuri în format fizic.

Comunicatul Consiliul Național al Elevilor:

”Ieri, în cadrul unor declarații de presă, ministrul educației și ministrul sănătății au avut mai multe intervenții contradictorii referitoare la achiziționarea testelor rapide antigen pentru depistarea COVID-19 în școli, ca factor esențial în luarea deciziei privind redeschiderea școlilor începând cu luna mai.

Pe de o parte, Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, susține că doar 2% dintre testele achiziționate au fost folosite în școli, ca rezultat principal al lipsei personalului medical specializat în unitățile de învățământ, dar și al reticenței părinților în a-și da acordul pentru astfel de testări. Astfel, Ministerul Educației a reiterat ideea conform căreia sunt necesare testele rapide non-invazive, a căror administrare să nu fie condiționată de existența personalului medical în școală și care să fie agreate de părinți.

Pe cealaltă parte, Vlad Voiculescu, ministrul sănătății, și Andreea Moldovan, secretar de stat, au precizat faptul că Ministerul Sănătății nu are în competență achiziționarea acestor teste.

Consiliul Național al Elevilor consideră inacceptabilă lipsa de asumare a celor două ministere, dar și inconsecvența din declarațiile publice ale celor care ar trebui să clarifice măsurile de care depinde decizia privind organizarea cursurilor în format fizic.

Testarea periodică a elevilor și a profesorilor reprezintă o condiție fără de care, cu siguranță, școlile nu se vor putea redeschide în parametri optimi și, de aceea, este imperios ca cele două ministere să trateze cu celeritate acest subiect, pentru a evita incertitudinea în care sistemul educațional din România se află de la începutul acestui an școlar.

Așadar, solicităm ferm reluarea discuțiilor dintre Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, astfel încât elevii, părinții și profesorii din România să știe clar scenariile de reluare a cursurilor începând cu luna mai”. – se arată în comunicatul Consiliului Național al Elevilor

„Vedem, din nou, un ping-pong între autoritățile centrale privind deschiderea în siguranță a școlilor și liceelor. E regretabil că nici în ultimul ceas nu există coordonare privind implementarea măsurilor de siguranță în școli, precum testarea rapidă non- invazivă a elevilor și cadrelor didactice. Solicităm Ministerului Sănătății și Ministerului Educației să ajungă la consens privind achiziționarea testelor, pentru a putea fi demarate procedurile necesare, astfel încât școlile să fie redeschise începând cu luna mai. În caz contrar, vom fi martorii unor sincope decizionale majore la nivel național, ce vor avea, încă o dată, o singură victimă: elevii” – a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

 

 

Sursă foto – dw.com