UE amenință cu blocarea exporturilor de vaccinuri AstraZeneca. Există suspiciuni că grupul a vândut de mai multe ori aceleași doze

Șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a amenințat sâmbătă cu blocarea exporturilor de vaccin AstraZeneca dacă Uniunea Europeană nu-și primește dozele contractate, relatează AFP.

„Avem opțiunea de a interzice orice export prevăzut. Este mesajul pe care îl transmitem către AstraZeneca: respectați-vă contractul cu Europa înainte de a începe livrările către alte țări„- a declarat Ursula von der Leyen într-un interviu pentru grupul german de presă Funke.

„Toate opțiunile sunt pe masă”, a adăugat fostul ministru german al Apărării, precizând că liderii europeni vor analiza chestiunea livrărilor de vaccinuri săptămâna viitoare.

Comisia Europeană anunțase joi că va activa o procedură contractuală pentru a rezolva conflictul cu laboratorul AstraZeneca, ale cărui livrări de vaccinuri anti-Covid sunt inferioare cifrelor prevăzute inițial.

Laboratorul AstraZeneca urmează să livreze în trimestrul al doilea 70 de milioane de doze anti-Covid – a cărui utilizare este suspendată în mai multe țări – mult sub cele 180 de milioane de doze promise în contractul semnat cu UE.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/comisia.europeana.in.romania