Consiliul Județean al Elevilor Constanța acuză profesorii de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” de de comportamente degradante

Consiliul Județean al Elevilor Constanța arată că a fost sesizat de mai multe ori de cu privire la abuzuri care au loc în spațiul școlar. Ei dau exemplul și Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța, acolo unde o parte dintre elevi au reclamat comportamente degradante ale cadrelor didactice, în raport cu beneficiarii primari ai educației.

„În acest sens, am constatat cu stupoare fapte extrem de grave venite chiar din partea celor care ar trebui să reprezinte un model de etică în exercitarea profesiei. Spre exemplu, în anul școlar precedent, un elev a fost obligat să își acopere picioarele cu o sacoșă, din cauza faptului că se prezentase la școală în pantaloni scurți, iar, acum, un alt elev a fost dat afară din grupul clasei și a fost jignit de dirigintă, pe motiv că ceruse informații suplimentare cu privire la feedback-ul semestrial al cadrelor didactice” – arată Consiliul Elevilor din Constanța într-un comunicat.

 

 

Sursă foto – bbc.com