aprilie 18, 2021
EDUCAȚIE SOCIAL STIRI

Zeci de profesori din Arad au renunţat la vaccinare pentru că urmau să fie vaccinați cu AstraZeneca

Sindicatul Democratic din Învăţământ (SDI) Arad anunţă, miercuri, că zeci de cadre didactice din judeţ au renunţat la vaccinare, nemulţumite că au fost reprogramate fără acordul lor pentru alte zile şi pentru administrarea altui ser.

 „Zeci de profesori, membri de sindicat, sunt foarte supăraţi pentru faptul că nu au acces la vaccinul Pfizer BioNTech pentru care s-au programat şi că urmează sa fie vaccinaţi cu AstraZeneca. Unii au fost anunţaţi cu o zi înainte de data programată pentru vaccinare că sunt reprogramaţi pentru o dată ulterioară, alţii s-au prezentat la data programată în centrul de vaccinare, dar spre uimirea lor li s-a spus că nu pot fi vaccinaţi din cauză că au fost reprogramaţi, fără acordul lor, într-un alt centru de vaccinare. Prin reprogramare au constatat că rapelul este la începutul lunii mai, ceea ce denotă faptul că, deşi erau programaţi pentru vaccinare cu Pfizer BioNTech, vaccinul pe care îl vor primi este AstraZeneca. Din cauza reprogramării, mulţi colegi, membri de sindicat, au renunţat la vaccinare”- conform comunicatului SDI Arad.

Sindicatul consideră că „salariaţii din învăţământul preuniversitar fac parte dintr-un domeniu prioritar de activitate” şi că „prevenirea şi combaterea riscului de infectare cu virusul SARS-CoV-2 ar trebui să reprezinte o atenţie sporită din partea autorităţilor”.

 

 

Sursă foto – dw.com

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *