aprilie 18, 2021
FEATURED POLITICA STIRI

Protest împotriva vaccinării obligatorii

Aproape 1.000 de persoane s-au adunat, duminică, în Parcul Izvor din Bucureşti, pentru a protesta faţă de vaccinarea obligatorie – mulţi dintre participanţi fără mască de protecţie şi ignorând măsura privind distanţarea fizică. Jandarmeria a dat amenzi pentur nerespectarea măsurilor anti-COVID.

Manifestanţii s-au adunat începând cu ora 15:00 în Parcul Izvor, din faţa Palatului Parlamentului, la protestul organizat de Alianța Părinților împreună cu Asociațiile Pro Consumatori, Medici pentru Consimțământ Informat, Neam Unit și Pro Decizii Informate cu sprijinul AUR.

Jandarmeria anunţă că a amendat organizatorul manifestaţiei, pentru că nu a luat măsuri ca să nu fie depăşit numărul maxim de 100 de participanţi.

„Până în acest moment, organizatorul activității a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu a asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară anti-COVID”- a transmis Jandarmeria.

 

 

Sursă foto  -https://www.facebook.com/george.simion.unire/photos/a.2212856872268804/3001415890079561/

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *