februarie 27, 2021
SĂNĂTATE STIRI

Ministrul german al Sănătăţii propune ca persoanele vaccinate cu AstraZeneca să poată primi mai târziu şi un vaccin diferit, mai eficient

Persoanele vaccinate cu vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca ar putea primi mai târziu şi un vaccin diferit, a declarat sâmbătă ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn

Întrebarea i-a fost adresată în contextul preocupărilor privind o eficacitate mai redusă a vaccinului AstraZeneca în comparaţie cu cele produse de Pfizer/BioNTech şi Moderna.

Imunizarea cu un al doilea vaccin ar fi posibil fără nicio problemă atunci când vor fi suficiente doze de vaccin disponibile, de exemplu către sfârşitul acestui an, când probabil toată lumea care doreşte va fi reuşit să se vaccineze, a explicat oficialul german.

Propunerea lui survine după o sugestie în acest sens făcută cu câteva zile în urmă de secretarul general al Societăţii Germane de Imunologie, Carsten Watzl, care a apreciat că ”imunitatea obţinută cu vaccinul AstraZeneca poate fi consolidată ulterior fără probleme cu un vaccin ARN mesager”

 

 

 

Sursă foto –  dw.com

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *