Cehia le cere cetățenilor să poarte măști medicale de tip FFP2 sau două măști chirurgicale una peste alta

Cehilor li se cere să folosească, începând de luni, măşti care filtrează particulele sau măști cu nano-silver atunci când intră în magazine, în transportul public sau în spitale, pentru a beneficia de o protecţie mai mare.

Ministrul sănătăţii ceh al sănătății, Jan Blatny, a anunțat vineri că Republica Cehă înăspreşte regulile de purtare a măştilor de protecţie, scrie Agerpres. Mai exact, el le-a cerut cetăţenilor să poarte măşti medicale de tip FFP2 sau FFP3, dar a adăugat că se permite şi purtarea a două măşti chirurgicale obişnuite una peste alta.

Cehia, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, se confruntă în prezent cu o înmulţire a cazurilor de noi contaminări zilnice, o creştere despre care guvernul spune că este rezultatul răspândirii variantei mai contagioase a coronavirusului, identificată pentru prima dată în Marea Britanie. Autorităţile cehe au raportat vineri 11.553 de cazuri noi de contaminare cu SARS-CoV-2, ceea ce ridică numărul total de la începutul pandemiei la peste 1,1 milioane de infecţii, între care 18.913 decese.

Mai multe țări impun măști medicale de calitate mai înaltă în spațiile publice, din cauza noilor variante mai transmisibile care răspândesc în Europa. Germania, Austria și Franța au înăsprit deja regulile privind măștile, iar în unele cazuri au decis că măștile FFP2 (cunoscute sub numele de măști N95 în SUA și KN95 în Asia) sunt obligatorii în zonele mai dens populate.

 

 

Sursă foto – dw.com