aprilie 16, 2021
FEATURED POLITICA STIRI

Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate. Nu se vor mai acorda nici cele aflate în plată

Parlamentarii au decis miercuri eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor. Legea a fost votată în plenul reunit, după ce anterior a primit un raport de admitere cu amendamente. Din cele trei proiecte depuse de PNL, USR PLUS și PSD, cel din urmă a primit raport favorabil și a fost completat cu amendamente de la celelalte două partide. Unul dintre amendamente prevede încetare plății inclusiv a pensiilor speciale ale parlamentarilor în vigoare.

Legea riscă să fie amendată la Curtea Constituțională

Unul dintre amendamente, preluat de la USR PLUS, prevede că odată cu intrarea în vigoare a noii legi încetează și plata pensiilor speciale aflate în vigoare. Această prevedere riscă să aducă legea în dezbaterea Curții Constituționale, a atras atenția, de la tribuna Parlamentului, deputatul PNL Florin Roman.

UDMR a votat împotrivă

UDMR și-a motivat poziția adoptată în Parlament prin faptul că actuala lege nu rezolvă de fapt problema pensiilor speciale în general.

„Demagogia şi populismul au atins cote maxime. Eliminarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor nu este altceva decât praf în ochi pentru electorat. UDMR susţine în continuare că este nevoie de eliminarea tuturor pensiilor speciale pentru toate categoriile UDMR solicită abrogarea tuturor pensiilor speciale. (…) Pensia specială a membrilor parlamentului este de 1,38% din totalul pensiilor speciale şi 74,09% din aceasta este pensia specială a judecătorilor şi procurorilor. Astfel se ajunge la pensia lunară de 70 de mii de lei.- a declarat senatorul UDMR Lóránd Turos, în plenul reunit al Parlamentului.

 

 

Sursă foto – alert24.ro

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *