Radu Iliescu – Înţeleg obsesia oamenilor pentru spitale: se nasc în spitale, mor în spitale şi pentru a se căsători au nevoie de o adeverinţă medicală, deci tot de spitale

Înţeleg obsesia oamenilor pentru spitale: se nasc în spitale, mor în spitale şi pentru a se căsători au nevoie de o adeverinţă medicală, deci tot de spitale. Viaţa modernă este concepută ca o succesiune de perioade lipsite de relevanţă între nişte spitalizări semnificative. Este imperios necesar să avem cu toţii un medic de familie, n-am auzit decât foarte puţini oameni care să aibă preot de familie şi pe nimeni care să se poată lăuda cu un poet sau un filosof al familiei. Oamenii îşi fac “analize” (de ce nu sinteze?) pentru că se tem că dincolo de aspectul înşelător al propriei sănătăţi se află de fapt o boală care încă n-a fost descoperită.

Într-o astfel de lume şi cu astfel de oameni, spitalul este paradisul terestru la care râvnim şi a cărui stare ne îngrijorează. În visurile noastre cele mai curate apare eficient, ştiinţific şi performant, adică organizat după singurele criterii care se impun minţii noastre industrializate, cele ale unei fabrici pentru maşini-unelte. Dacă nu am avea despre noi imaginea unor maşini-oameni am fi revulsaţi de perspectiva înlocuirii unor piese defecte din noi pe care ne-o propun transplanturile. Sau de reducerea oamenilor la nişte procese chimice corectabile cu substanţe chimice.

Preocuparea noastră pentru boli şi spitale nu este nici înţelepciune, nici măcar prevedere. Este dovada faptului că am deprins decrepitudinea. Înţelepciunea este să te laşi în mâinile lui Dumnezeu, ca florile câmpului, ca păsările văzduhului. Lucru pe care nu l-am mai făcut de când eram Abel şi eram păstori. Acum suntem Cain, am ucis, locuim în aşezări împrejmuite şi urâm amintirea celor care aveau experienţa câmpului şi a văzduhului. Însă niciodată în istoria omenirii nu a existat ca acum certitudinea că vom muri penibil, şterşi la cur de asistente isterice în aziluri scumpe (tot un fel de spitale).

Nu vom muri eroic, pe un câmp de luptă, pentru că ne-au luat totul din vorbe. Nu vom muri senini, ca nişte înţelepţi pe vârfuri de munte, pentru că pe noi ne interesează Poiana Braşov şi e deja prea mare înghesuială de înţelepţi în fiecare sezon. Vom muri aşa cum ne-am trăit viaţa, aglomeraţi, tehnologizaţi, sub supraveghere de specialitate. Spitalul este centrul comunităţii, cei care îşi strigă preferinţa în detrimentul catedralei au perfectă şi sinistră dreptate. Viaţa noastră ar putea fi condensată în sloganul: “Din spital am venit, în spital ne vom întoarce.”

Textul a fost preluat, cu acordul autorului, de pe pagina de Facebook –  Radu Iliescu

 

Textele preluate în categoria ”Opinii” sunt asumate de autori și nu reprezintă, neapărat, poziția site-ului alert24.ro