aprilie 18, 2021
SOCIAL STIRI

Raed Arafat recomandări de Crăciun – Se recomandă purtarea măştii, cu excepţia momentului în care se mănâncă. Recomandarea este să nu existe întâlniri

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că, de aceste sărbători, este recomandat să nu se primească vizite, nici chiar din partea membrilor familiei cu care nu se locuieşte în mod constant.

”Să deschidă geamurile, va fi frig, bineînţeles, dar să deschidă geamurile, să aerisească. Dacă vin oameni din altă casă, cu care nu stai de regulă, cu excepţia momentului în care se mănâncă şi unde trebuie totuşi să se păstreze o distanţă, purtarea măştii, care ştiu că este foarte greu, poate unii spun că exagerăm cu aceste recomandări, dar sunt recomandări care au fost menţionate inclusiv de OMS. Adică dacă cu o persoană cu care nu stai, în marea parte a timpului trebuie să ai mască, cu excepţia momentului în care mănânci şi trebuie să fie aerisire foarte – foarte bună în încăperile în care se stă (…) Dar rămâne recomandarea să nu existe astfel de întâlniri, pentru că astfel de întâlniri pot expune şi persoanele în vârstă, pot expune şi persoanele apropiate şi pot să ducă o parte din aceste persoane în spitale şi poate chiar în stare foarte gravă” – a declarat Raed Arafat.

”Să nu ne punem cu virusul, că noi suntem mai tari decât el, că nu se pune situaţia în acest mod. Trebuie să înţelegem această situaţie, nu avem altfel de controla decât prin măsurile de distanţare, limitarea contactului, limitarea mobilităţii şi bineînţeles purtarea măştii când suntem în preajma persoanelor cu care nu stăm, în interior şi în exterior” – a adăugat şeful DSU.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/departamenturgente/photos/pcb.1649569028538095/1649618798533118/

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *