Vaccinurile împotriva COVID-19 concepute până în prezent sunt eficace şi împotriva noii tulpini a SARS-CoV-2, descoperită în Marea Britanie

Mai multe state membre ale UE, printre care Belgia, Olanda, Italia, Austria, Irlanda, Germania, Bulgaria şi România au anunţat duminică suspendarea legăturilor aeriene din şi către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Belgia a suspendat de asemenea legăturile feroviare cu teritoriul britanic, iar Franţa a oprit complet pentru cel puţin 48 de ore transportul de persoane şi mărfuri dinspre Marea Britanie, inclusiv transporturile rutiere, maritime şi feroviare.

Experţii Uniunii Europene au ajuns la concluzia că vaccinurile împotriva COVID-19 concepute până în prezent sunt eficace şi împotriva noii tulpini a coronavirusului SARS-CoV-2 descoperită în Marea Britanie, a declarat duminică ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn.

„Conform a tot ceea ce ştim la ora actuală şi în urma discuţiilor care au avut loc între experţii autorităţilor europene, noua tulpină nu are impact asupra vaccinurilor, care rămân toate la fel de eficace, ceea ce ar fi o veste foarte bună”- a spus ministrul Spahn.

Nu există indicii că noua tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2 ar fi mai letală decât cele precedente, însă ea este mai contagioasă. Câteva cazuri sporadice au fost deja confirmate în afara Marii Britanii.

 

 

Sursă foto – france24.com