noiembrie 28, 2020
POLITICA STIRI

Marcel Ciolacu – „Sunt foarte mulţi colegi care se încadrează în profilul de a fi primul ministru. Nu cred că asta îi interesează acum pe români”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, evită să avanseze un nume în ceea ce priveşte propunerea pe care PSD ar face-o pentru funcţia de prim ministru, susţinând că nu crede că românii sunt interesaţi de acest aspect.

Viziunea lui Ciolacu este că PSD ar trebui să propună ca prim ministru o altă persoană decât preşedintele partidului.

„Sunt foarte mulţi colegi care se încadrează în profilul de a fi primul ministru pe 6 decembrie. Nu am luat o hotărâre în acest moment în interiorul partidului. Nu are rost să facem speculaţii.  Nu cred că asta îi interesează acum pe români, pe cine va propune PSD pe 6 decembrie”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri seară, într-o intervenţie la Antena 3.

Liderul PSD a precizat că îi susţine pe Alexandru Rafila şi pe Leonard Azamfirei pentru portofoliile de la Sănătate şi Educaţie şi a catalogat drept „o propunere foarte serioasă” ideea conform căreia fostul premier Sorin Grindeanu să fie din nou propus de PSD în fruntea Executivului.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/CiolacuMarcel

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *