Cred că taxele pentru studenții români vor fi duble, nu triple, după Brexit, a declarat Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britaniei și Irlandei de Nord, vineri, după o întâlnire cu ministrul Educației.
Diplomatul le-a declarat jurnaliștilor că i-a spus și ministrului faptul că ar fi o dovadă de maturitate a României dacă studenții s-ar duce la studii în Marea Britanie pentru master și doctorat, nu pentru licență.
Declarația vine după ce ministrul de stat pentru Universități, Michelle Donelan, a anunțat că studenții din toate țările Uniunii Europene, cu excepția Irlandei, nu vor mai beneficia de tarifele reduse aplicate studenților din Anglia, nici de accesul la împrumuturi pentru studenți, beneficii de care aveau parte cât timp Marea Britanie era membră a UE.
Sursă foto – theindependent.com



