septembrie 27, 2020
SOCIAL STIRI

SONDAJ IRES – 68% dintre români preferă maşina personală ca mijloc de transport, în contextul Covid-19

Cei mai mulţi români cu vârste de peste 18 ani (68%) consideră că maşina personală este cel mai sigur mijloc de transport în contextul generat de pandemia de COVID-19. Autoturismul personal este urmat, în preferinţele românilor, de transportul public (11%) şi de bicicletă (9%), arată Barometrul Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR) – Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România.

“Percepţiile asupra riscului sunt în continuă schimbare în contextul pandemiei, iar preocupările românilor sunt reflectate în consecinţă. Dacă, până acum câteva luni, asistam la o consolidare a transportului public ca alternativă pentru mobilitate şi reducere a impactului asupra mediului înconjurător, suntem acum în punctul în care maşina personală pare a reveni în centrul atenţiei, datorită siguranţei sporite pe care o oferă în faţa virusului SARS-CoV-2. În acelaşi timp, România este, din păcate, statul european cu cele mai multe decese pe şosele în 2019 – un motiv în plus pentru a ne concentra toate eforturile, împreună cu factorii de decizie, în direcţia reducerii frecvenţei şi severităţii accidentelor auto”, a declarat Adrian Marin, preşedintele UNSAR.

 

 

 

Sursă foto – ires.ro

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *