octombrie 1, 2020
STIRI

Sondaj IMAS Europa FM – PNL și PSD sunt în creștere ușoară, Pro România – în scădere, USR-PLUS în creștere iar PMP și ALDE sub pragul electoral

PNL este cotat în iulie cu 33,4% din opțiunile electorale, în creștere cu 0,8% față de luna precedentă, când înregistra 32,6 procente.

PSD, în schimb, crește ceva mai mult, de la 21,9% în iunie la 23,4% acum – un nivel mediu la care s-a aflat în ultimele luni.

Alianța USR PLUS este creditată cu 17,2%. Luna trecută, USR avea 12,3% în sondaj, iar Plus – 5,8%.

Pro România scade în această lună, după două luni în care s-a plasat peste 11%. Partidul lui Victor Ponta e creditat cu 9,7% din potențialele voturi în luna iulie.

UDMR revine peste pragul electoral, cotat la 5,6%, după ce luna trecută nu înregistra decât 3,4% din opțiunile de vot.

PMP coboară și mai mult sub pragul electoral: 3,9% în această lună, față de 4,7% în iunie.

ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, se află la coada clasamentului, după ce a scăzut la 3,4%, mai puțin de jumătatea procentelor pe care le avea în urmă cu un an (7,3% în iulie 2019).

Clasamentul partidelor în luna iulie2020 potrivit sondajului IMAS:

  • PNL – 33,4% (+0,8%)
  • PSD – 23,4% (+1,5%)
  • Alianța USR PLUS – (17,2%)
  • Pro România – 9,7% (-1,5%)
  • UDMR – 5,6% (+2,2%)
  • PMP – 3,9% (-0,8%)
  • ALDE – 3,4% (-0,3%)

 

Sursă foto – europafm.ro

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *