iulie 9, 2020
OPINII

Suferința de partid și de stat sau cum s-a oprit în loc sistemul medical

Chiar și numai a sugera că pandemia de Covid-19 este cel mult o simplă gripă sau o conspirație mondială este o imbecilitate aproape criminală. Virusul există și nu va fi doborât prin decrete, ordonanțe de urgență sau legi. El va exista fie până omenirea îi va găsi leacul fie până ne vom fi obișnuit să conviețuim cu el.

Dar de aici și până la a ignora alte boli fatale este o cale lungă și în egală măsură criminală. A concentra și a centra tot sistemul de sănătate pe o singură boală, a bloca premeditat accesul altor suferințe la tratamente medicale, este o dublă crimă: față de pacienți și față de personalul medical. Pacienții pentru că li se prelungește suferința sau li se deschide chiar perspectiva morții, iar față de personalul medical pentru că riști (mai ales în cazul specializărilor chirurgicale sofisticate) să deprofesionalizezi, ca medicii să-și piardă din manualitate.

Măsura de a bloca accesul la tratament sub pretextul potențialelor infectări virale cu Covid-19, este pe lângă neconstituțională, una care are o valoare de simptom pentru un sistem falimentar și condus cu o cecitate vecină cu ticăloșia.

Pretextul pericolului de infectare a personalului medical este unul absurd. Dacă sistemul era pregătit nu s-ar fi ajuns în situația în care categoria cea mai afectată să fie tocmai cea care trebuie să trateze boala. Dacă statul român în substanța sa ar fi fost rațional și ar fi respectat ”contractul social”, măsurile de protecție a personalului medical s-ar fi manifestat eficient și precoce, iar medicii ar fi putut, fără frică, să-și trateze pacienții chiar și în perioada pandemiei. Cantitatea de suferință și moarte ar fi fost evident mai mică.

Am încercat pe toate canalele oficiale să obțin date statistice referitoare la numărul și tipul de intervenții chirurgicale pentru primul trimestru al anului 2020 și 2019 pentru a le compara. Ei bine, aceste date nu există sau poate sunt secret de stat. Am încercat să aflu statistici referitoare la mortalitate pentru aceleași perioade. Tot un mare mister. Nicăieri nu există.

Aș fi vrut să am o statistică pentru a vedea câți din românii infectați se află în categoria personalului din sănătate, ordine publică și siguranță națională. Nu există, deși suspiciunea generală este că angajații din aceste domenii și în special din sănătate au fost cei mai loviți de infecțiile virale.

În acest fel, spitalele au devenit locurile în care în loc ca oamenii să-și găsească vindecarea, au fost acceleratoare de suferință și de moarte.

Procedurile și protocoalele au fost transmise către spitale la mult timp după debutul și recunoașterea oficială a pandemiei. Achizițiile pentru spitale și protecția personalului nu s-au făcut decât cu întârziere deși este evident pentru orice om onest că factorii de decizie cunoșteau riscurile.

Nu este vorba de a acuza pe cineva. Este vorba despre a atrage atenția despre două chestiuni:

În primul rând că se poate muri și de altceva decât de Covid-19 iar spitalele trebuie să trateze în continuare același flux de suferință.

În al doilea rând că greșeala fundamentală de a lăsa neprotejați din timp personalul din sănătate sau din domeniile strategice nu mai trebuie repetată.

Autor – Horia Mihălcescu

 

Sursă foto – alert24

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *