Obligativitatea purtării măștilor în spații publice închise sau mijloace de transport în comun va avea efect în scăderea puterii de cumpărare a românilor, impactul situându-se cel puțin în intervalul – 4,12%(pentru cei plătiți cu salariul mediu net) și – 9,64% (pentru cei plătiți cu salariul minim) funcție de nivelul veniturilor, dacă avem în vedere un preț de maxim 2 lei/mască.
Pentru cei cu venituri nete mai mici decât salariul minim pe economie impactul va fi mai mare de 9,64%, acesta crescând invers proporțional raportat la venituri.
Statistic unii se vor putea lăuda ca a crescut ponderea cheltuielilor cu sănătatea în total cheltuieli ale populației.
Practic, aceasta pondere va eroda capacitatea cetățenilor de a-și asigura cele necesare traiului zilnic.
În contextul în care nu se iau masuri în compensare vom asista la o protecție a populației prin sărăcire.
Textul a fost preluat, cu acordul autorului, de pe pagina de Facebook – Adrian Câciu
Textele preluate în categoria ”Opinii” sunt asumate de autori și nu reprezintă, neapărat, poziția site-ului alert24.ro