octombrie 26, 2020
FEATURED POLITICA STIRI

Premierul Italiei – Edificiul european riscă să-şi piardă raţiunea de a fi

Conform Euronews, premierul italian, Giuseppe Conte, a cerut UE „să nu facă greșeli tragice” în gestionarea crizei coronavirusului, avertizând că există riscul ca „întregul proiect al UE își va pierde rațiunea de a fi”.

Într-un interviu publicat sâmbătă de ziarul italian Il Sole 24 Ore, Conte a declarat că pandemia coronavirusului ar putea „distruge” economia europeană:

”Inerţia le-ar putea lăsa copiilor noştri imensa povară a unei economii devastate”, remarcă şeful executivului italian în interviul acordat acestui cotidian de referinţă pentru mediul de afaceri. ”Vrem să fim la înălţimea acestei provocări ? Atunci, să lansăm un mare plan, un ”European Recovery and Reinvestment Plan” (plan european de redresare şi investiţii), care să susţină şi să relanseze economia europeană în întregime”, spune Conte.

Premierul italian a spus că a existat “mai mult decât un dezacord, o confruntare puternică și sinceră” între el și cancelarul german Angela Merkel în timpul Consiliului UE de joi, care a avut loc în cadrul unei conferințe video din cauza pandemiei.

„Trăim o criză care a provocat un număr mare de victime în rândul concetățenilor noștri și provoacă o recesiune economică majoră”, a spus Conte.

“Reprezint o țară care suferă foarte mult. Nu-mi permit să mă joc cu timpul”, a adăugat el, deoarece Italia a înregistrat peste 10.000 de morți de când pandemia a lovit țara.

Conte a transmis un avertisment puternic colegilor săi din UE: ”Trebuie să evităm să facem alegeri tragice în Europa. Dacă Europa nu se ridică la înălţimea acestei provocări fără precedent, întregul edificiu european riscă să-şi piardă în ochii propriilor noştri cetăţeni raţiunea de a fi”, crede premierul italian.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/pg/GiuseppeConte64/photos

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *