Suspendarea contractelor, șomajul tehnic, încetarea contractelor trebuie interzisa temporar pentru cei care nu au plătit contribuțiile de asigurări obligatorii la zi pana la luna februarie inclusiv.

sondaj

Facilitățile trebuie acordate pentru cei care nu și-au bătut joc de angajati.

Chiar și cei care nu au făcut acest lucru din intenție, trebuie sa vina cu bani de acasă și sa achite contribuțiile restante.

Nu este o situație în care oamenii aruncați pe drumuri sa se trezească ca deși li s-au reținut contribuțiile, acestea nu au fost achitate. Toleranta zero la acest subiect, pentru ca deja ne îndreptăm spre un număr de 600 mii de contracte de munca în pericol.

Pot înțelege situația la zi sau pe cea de perspectiva.

Dar nu tolerez și nu trebuie tolerata situația de „ieri”.

Vreti sa fiți salvați, salvați și fiți corecți.

A se înțelege ca și măsura aceea în care se suspenda recuperarea unor astfel de creanțe nu este chiar corecta în contextul în care discutam de contribuții.

Sistemul de sanatate se alimentează din contribuții de asigurari de sănătate.

Sistemul de pensii se alimentează din contribuții de asigurări sociale de stat.

Cine înțelege ce spun, bine, cine nu, ar trebui sa pună capul la contribuție și sa înțeleagă.

Textul a fost preluat, cu acordul autorului, de pe pagina de Facebook –  Adrian Câciu

 

 

 

Textele preluate în categoria ”Opinii” sunt asumate de autori și nu reprezintă, neapărat, poziția site-ului alert24.ro