Valeriu Gheorghiță este locotenent colonel, medic asistent universitar, doctor în Știinte Medicale în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Medicul infecţionist Valeriu Gheorghiţă a declarat într-un interviu pentru Mediafax că vremea caldă va duce la o scădere a capacităţii noului coronavirus de a rezista în mediul exterior. Odată cu sezonul rece însă, este foarte posibil ca virusul să revină în circulaţie.
„Ne aşteptăm ca acest virus să rămână în circulaţie şi să avem cazuri sporadice sau chiar focare de îmbolnăvire în perioada rece a acestui an. Estimăm că acest virus nu va dispărea din circulaţie, având în vedere impactul pe care îl are în momentul de faţă la nivel populaţional. Se va întâmpla probabil aceeaşi poveste cu virusul gripa AH1N1, care, după circulaţia intensă din perioada anului 2009 a rămas în circulaţie şi el astăzi face parte din virusurile gripale sezoniere pentru care avem inclusiv vaccin”, spune Valeriu Gheorghiţă
Sursă foto – scumc.ro/spital/medicale/sectia-boli-infectioase