octombrie 29, 2020
ECONOMIE FEATURED STIRI

România devine cea mai importantă destinație europeană pentru turismul dentar

Conform unei analize TripnHeal, 10-15% din totalul pacienţilor unui cabinet stomatologic cu tradiţie în țara noastră este reprezentată de turiştii străini veniţi special pentru tratament. Principalul motiv este dat de prețul scăzut al serviciilor.

„Cheltuielile pacienților străini la noi în țară variază de la aproximativ 1.000 de euro până la 20.000 de euro per pacient, iar media este cuprinsă între 4.000 și 5.000 de euro per pacient. România începe să concureze din ce în ce mai serios cu alte țări europene cu tradiție în turismul dentar, datorită prețurilor scăzute și a calității serviciilor. Spre exemplu, în Italia, pacienții pot cheltui 40.000 de Euro pentru o lucrare dentară complicată, iar aceeași lucrare, folosind aceleași ustensile de lucru și cu specialiști la fel de bine pregătiți, costurile pot ajunge până la 11.000 de Euro. În majoritatea cazurilor, prețurile în România sunt mai ieftine cu aproximativ 50-70% față de serviciile stomatologice din Europa de Vest” a declarat Ovidiu Pașca, CEO TripnHeal

România începe să fie principala destinație europeană pentru turismul stomatologic. Austria și-a consolidat poziția de lider privind tratamentul imuno-oncologic, Turcia – pentru turismul medical în domeniul oncologiei și al chirurgiei estetice iar Grecia pentru fertilizare in vitro.

Acest tip de promovarea este benefic atât pentru brandingul de țară cât și pentru economie. În următorii ani stomatologia va deveni o ramură a medicinei care aduce anual un procent important de bani în economia românească.

 

 

 

Sursă foto – www.expatica.com/uk

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *