Piața mașinilor electrice este în creștere la nivel mondial iar bateriile au devenit unul dintre cele mai importante avantaje tehnologice în domeniu. SUA este lider de piață cu Tesla dar China și Japonia vin repede din urmă. Franța și Germania au semnat deja un parteneriat pentru a construi un consorțiu care va dezvolta baterii pentru mașini electrice. Acesta va avea fabrici în cele două state iar proiectul se ridică la două miliarde de dolari.

sondaj

Deși în România mașinile electrice sunt foarte puține, au început deja lucrări pentru construcția unei infrastructuri pentru vehiculele electrice iar statul subvenționează, prin programul rabla, creșterea numărului de mașini hibrid și electrice.

Mai exact, primele vor fi de 10.000 euro pentru achiziționarea unui automobil full electric și 4.000 de euro pentru un automobil hibrid. Bugetul alocat de guvern pentru 2020 permite cumpărarea a 2.500 de automobile full electric și 400 de hibride.

În acest context, reprezentanții Dacia au declarat, de curând, că lucrează la producerea unui model Dacia electric și a unuia Dacia hibrid.

Conform rapoartelor oficiale, preferința pentru mașinile eco a crescut cu 50% în 2019. În general, românii au cumpărat cu 25% mai multe mașini noi în 2019, față de 2018. Aceștia au cheltuit între 5.000 și 25.000. euro pentru mașinile second-hand ceea ce arată o disponibilitate destul de mare pentru noile mașini hibride și electrice în condițiile în care ajutorul dat de stat este unul consistent.

Rombat deschide fabrica de baterii de la Cernica

Rombat Bistrița a fost achiziționată de  Metair International Holding Cooperatief în anul 2012 pentru 43 de milioane de dolari. Un jucător cu tradiție pe piața românească, Rombat intră în elita europeană prin deschiderea fabricii de baterii pentru mașini electrice.

Conform Lifenews.ro, într-un document intern, Ioan Repede, directorul general al Rombat a menționat că „toate prognozele din industria auto indică o trecere abruptă spre automobilul electric. Totuși, în anul 2018, cota de piață a automobilelor electrice (EV) a fost în jur de 2%. Se prevede că în anul 2030 cota de piață a EV noi, va fi de 50%.”

Conform Rombat, noua fabrică de baterii pentru mașini electrice a necesitat o investiție de peste 12 milioane de euro, are două nivele și ocupă o suprafață de 5.000 mp. Capacitatea instalată de producție este de 1 milion de celule pe an sau 100 MWh. Ea va asambla baterii NMC de 20 Ah / 3,65 V și LFP de 20 Ah / 3,2 V.

Reprezentanții companiei au declarat că  fabrica va produce 1.000.000 celule Li-ion, pe două chimii, NMC și LFP. Aceștia doresc ca la începutul lunii februarie 2020 fabrica să funcționeze la capacitate maximă.

 

 

Sursă foto – el-tony.com