Senatul respinge ordonanța guvernului ce amâna dublarea alocațiilor

Senatul a respins, ca prim for legislativ, Ordonanța de Urgență a Guvernului ce amână intrarea în vigoare, cu șase luni, a Legii care dublează alocațiile pentru copii la 300 de lei.
Potrivit modificării adoptate de Parlament, alocaţia pentru copii se stabileşte în cuantum de:
- 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copiilor cu handicap.
- 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora;
- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copiilor cu handicap.
Sursă foto – https://www.gominno.com