Acum aproape 70 de ani (în iunie se vor împlini), steagul acesta reprezenta singura democrație rămasă pe teren să se bată cu sălbăticia nazistă. Britanicii, cu încăpățânare, fără ezitare, spre deosebire de toți ceilalți, au continuat lupta. Au continuat-o pe mare, în aer, pe uscat și, dacă ar fi fost cazul, juraseră să continue lupta pe plajele lor, pe câmpiile lor, pe dealurile și pe străzile lor.
Și să nu se predea niciodată.
Vreme de un an și jumătate, de unii singuri, puțini, pe trei continente și pe toate oceanele lumii, în pofida logicii și a sorții, au luptat. Apărându-și insula. Apărând Grecia. Malta. Cipru. In Africa de Nord. In Asia. Uneori câstigând, de multe ori pierzând. Sânge. In special sânge. Apoi, alături de verii americani au debarcat în Europa. In Sicilia, în peninsula italică, în Normandia. Italienii, grecii, ciprioții, maltezii, francezii și belgienii, luxemburghezii, olandezii și danezii și nu în ultimul rând germanii le datorează libertatea și democrația.
Briții, numai dacă vor și numai dacă au chef, au dreptul să fluture steagul acesta amestecat al lor oriunde în Europa dintre Elba și Pirinei. Oriunde. Inclusiv în Parlamentul European. Sau mai ales acolo. Au câștigat acest drept atunci când, oriunde debarcau și luptau pe continent, vederea acestui drapel umplea ochii de lacrimi de bucurie și recunoștință. Iar, dacă ar fi vorba de plătit, au plătit scump, foarte scump, acest drept. Cu lacrimi, sânge și sudoare. Și cu un imperiu.
Acum 65 – 70 de ani steagul acesta simboliza pur și simplu libertatea. Pare probabil ca acum, cât de curând, bătrânul Union Jack să-și reia vechiul rol.
Textul semnat de Emanuel Bogdan Bobic a fost preluat, cu acordul autorului, de pe pagina de Facebook – Sons of Mayonnaise
Sursă foto – wallpaperflare.com
Textele preluate în categoria ”Opinii” sunt asumate de autori și nu reprezintă, neapărat, poziția site-ului alert24.ro
