Premierul afirmă că echipajele care acționează în domeniul ordinii publice și care verifică restricțiile privind deplasarea impuse prin ordonanțe militare nu au un ”plan de amenzi”. Acesta spune că a cerut să fie pus accentul pe prevenție.
”Am avut dialog extrem de serios cu cei care conduc Ministerul Afacerilor Interne, cu cei care conduc Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră, iar cuvântul de ordine care a fost dat către polițiști a fost măsură, politețe, o abordare cât de poate de serioasă a necesității implementării măsurilor luate. Pe de altă parte, nu a existat niciodată o dispoziție care să fie dată în sensul de a se da amenzi la kilogram, în sensul de a de da plan de amenzi. Nu există o astfel de decizie. Dacă mai există abuzuri pe plan local, am solicitat conducerii instituțiilor din subordinea MAI să corecteze astfel de situații și atunci când se dă o amendă sau se ia decizia de constituire a unui dosar penal, să se facă cu motive extrem de solide și extrem de serioase” a declarat premieul Orban într-o intervenție la TVR
Sursă foto – https://www.facebook.com/pnl.ro/



