Există oameni obișnuiți care, dacă își donează casa, rămân fără casă.

Și există demnitari pentru care lucrurile par ceva mai sofisticate: proprietatea pleacă, folosința rămâne, iar statul poate apărea, providențial, în peisaj.

Cazul lui Mihai Busuioc, fost președinte al Curții de Conturi a României și actual judecător al Curții Constituționale, ridică exact această problemă.

Nu pentru că ar fi interzis unui tată să-i doneze fiicei sale un apartament. Evident că nu este.

Ci pentru că momentul ales, mecanismul juridic folosit și consecințele sale merită explicații publice din partea unui om care a condus instituția chemată să păzească modul în care este administrat banul și patrimoniul statului.

Iar explicațiile nu vin.

O donație făcută exact când trebuie

Cronologia este cea care transformă o banală afacere de familie într-o chestiune de interes public.

Pe 23 iunie 2025, la ora 17:37, potrivit documentelor prezentate de Public Record, Mihai Busuioc își donează fiicei apartamentul de patru camere pe care îl deținea în București.

Pe 24 iunie 2025, adică a doua zi, Senatul îl votează judecător al Curții Constituționale.

Coincidență?

Poate.

Dar este o coincidență care trebuie explicată.

Mai ales pentru că donația conține un detaliu esențial: Mihai Busuioc își păstrează dreptul de uzufruct asupra apartamentului.

Pe românește: proprietatea ajunge la fiică, dar tatăl își păstrează dreptul de folosință asupra bunului, în condițiile actului și ale legii.

Și aici începe alba-neagra imobiliară.

Casa este a fiicei.

Dar tata o poate folosi.

Tata nu mai este proprietar.

Dar locuința n-a dispărut.

Iar noul statut patrimonial apare exact înaintea accederii într-o funcție pentru care legislația prevede, în anumite condiții, posibilitatea acordării unei locuințe de serviciu.

Proprietatea dispare din acte. Uzufructul rămâne

Să fim foarte clari.

Donația este un instrument juridic perfect legal.

Rezervarea uzufructului este, de asemenea, o instituție juridică prevăzută de Codul civil.

Problema de interes public este cu totul alta.

Poate un demnitar să ajungă, prin propria sa voință, în situația patrimonială necesară accesării unui beneficiu locativ din partea statului, în timp ce își păstrează dreptul de folosință asupra apartamentului pe care tocmai l-a transferat?

Aceasta este întrebarea.

Iar când omul despre care discutăm este fostul președinte al Curții de Conturi a României, întrebarea devine și una de standard public.

Pentru că Mihai Busuioc știe foarte bine că, în materia patrimoniului public, nu este suficient să întrebi dacă o operațiune poate fi încadrată formal într-un text de lege.

Curtea de Conturi verifică legalitate, regularitate și modul în care sunt administrate resursele publice.

Cu atât mai interesant devine cazul atunci când fostul șef al acestei instituții ajunge el însuși în centrul unei discuții despre un posibil beneficiu locativ acordat din patrimoniul statului.

De ce nu răspunde Mihai Busuioc?

Aceasta este probabil cea mai simplă întrebare din întreaga poveste.

Investigația Public Record consemnează că Mihai Busuioc nu a răspuns întrebărilor adresate.

De ce?

Nu vorbim despre secrete de stat.

Nu îl întreabă nimeni ce discută judecătorii Curții Constituționale în deliberări.

Nu îi cere nimeni detalii despre viața fiicei sale.

Întrebările sunt simple:

De ce și-a donat apartamentul cu o zi înainte de votul Senatului?

De ce și-a păstrat uzufructul?

A solicitat ulterior o locuință de serviciu?

A primit una?

Dacă răspunsurile înlătură orice suspiciune, cu atât mai bine.

Atunci de ce tăcerea?

Pentru un judecător constituțional, transparența nu ar trebui să fie o corvoadă.

Cu atât mai puțin pentru un fost președinte al Curții de Conturi.

Și RA-APPS tace

A doua instituție care ar putea lămuri situația este Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – RA-APPS.

Și aici lucrurile devin și mai interesante.

Public Record a încercat să afle dacă Mihai Busuioc beneficiază efectiv de o locuință administrată de RA-APPS.

Regia nu a oferit confirmarea solicitată, invocând caracterul nepublic al informației.

Aici trebuie să ne oprim.

Despre ce informație „nepublică” discutăm?

Nu este necesară publicarea adresei exacte la care locuiește un judecător constituțional.

Nu este nevoie să aflăm etajul, numărul apartamentului sau alte informații care țin de securitatea ori viața privată a persoanei.

Întrebarea este alta:

beneficiază sau nu un demnitar al statului român de un imobil administrat de stat?

Dacă da, în baza căror criterii?

Dacă nu, de ce nu spune RA-APPS pur și simplu: „Nu”?

Patrimoniul RA-APPS nu este proprietatea directorului RA-APPS.

Nu este nici proprietatea beneficiarilor săi.

Este patrimoniu administrat în numele statului.

Iar atunci când statul acordă unui demnitar un avantaj locativ, existența acelui beneficiu este o chestiune evidentă de interes public.

Marius Grăjdan și întrebarea pe care RA-APPS trebuie să o lămurească

RA-APPS este condusă de Marius Grăjdan, director general și președinte al Consiliului de Administrație.

De aceea, responsabilitatea unui răspuns instituțional nu poate fi împinsă la nesfârșit între departamente și adrese oficiale.

Întrebarea adresată conducerii RA-APPS este simplă:

Mihai Busuioc beneficiază sau nu de o locuință administrată de RA-APPS?

Și, dacă beneficiază:

când a solicitat-o și în baza căror documente a fost considerat eligibil?

Mai există o întrebare esențială:

RA-APPS a cunoscut existența dreptului de uzufruct păstrat de Mihai Busuioc asupra apartamentului donat fiicei sale?

Dacă da, cum a fost apreciat juridic acest drept?

Pentru că una este să nu ai o locuință în București și alta este să nu mai fii proprietarul ei, dar să păstrezi un drept real de folosință asupra acesteia.

Diferența nu este una semantică.

Este chiar miezul acestei povești.

Fostul șef al Curții de Conturi ar trebui să știe cel mai bine

Aici apare problema demnității funcției.

Mihai Busuioc nu vine din afara sistemului.

A condus Curtea de Conturi a României.

Instituția care îi verifică pe ceilalți atunci când folosesc banii și patrimoniul public.

Instituția care cere documente.

Care cere justificări.

Care întreabă de ce.

Care verifică dacă un avantaj a fost acordat legal și dacă resursele statului au fost administrate corespunzător.

Tocmai de aceea, în cazul fostului său președinte, standardul nu poate deveni brusc:

„Dacă legea nu interzice expres, nu mai avem nimic de discutat.”

Ba avem.

Pentru că există o diferență între legalitatea formală și demnitatea exercitării unei funcții publice.

Iar această diferență devine enormă atunci când vorbim despre un judecător al Curții Constituționale.

Demnitatea nu se măsoară în metri pătrați

Un judecător constituțional nu este un beneficiar oarecare al statului.

Este unul dintre cei nouă oameni care pot decide soarta unor legi, pot tranșa conflicte între autoritățile statului și pot pronunța decizii obligatorii pentru întreaga societate.

Autoritatea sa nu vine doar din decretul de numire.

Vine și din încrederea publicului în independența, integritatea și demnitatea funcției.

Iar demnitatea nu se măsoară în 90 de metri pătrați.

Se măsoară și prin capacitatea de a spune:

„Aceasta este situația. Acestea sunt documentele. Acesta este adevărul.”

Mai ales când întrebările sunt legitime.

Mai ales când patrimoniul public este pus în discuție.

Mai ales când ai condus instituția care a cerut ani întregi asemenea explicații altora.

Casa la fiică, uzufructul la tata, explicațiile nicăieri

Deocamdată, tabloul public este acesta:

Mihai Busuioc avea un apartament în București.

Cu o zi înaintea votului pentru Curtea Constituțională, îl donează fiicei.

Își păstrează uzufructul.

A doua zi este votat judecător constituțional.

Presa întreabă.

Mihai Busuioc nu răspunde.

Presa întreabă RA-APPS dacă beneficiază de o locuință administrată de stat.

RA-APPS nu lămurește public situația.

Și atunci rămân întrebările.

Nu insinuările.

Nu verdictele.

Întrebările.

Pentru Mihai Busuioc:

Ați solicitat sau ați primit, după numirea la Curtea Constituțională, o locuință de serviciu ori un alt imobil administrat de RA-APPS?

Dacă da, ați informat instituția că beneficiați de uzufruct asupra apartamentului donat fiicei dumneavoastră?

Pentru Marius Grăjdan și RA-APPS:

Mihai Busuioc beneficiază de un imobil al statului?

Dacă da, în baza căror criterii a fost considerat eligibil și cum a fost tratată existența uzufructului?

Și, în sfârșit, o întrebare care nu mai este juridică, ci ține de standardul funcției:

Este aceasta conduita pe care România trebuie să o accepte de la un fost președinte al Curții de Conturi devenit judecător al Curții Constituționale?

Poate că toate aceste întrebări au răspunsuri perfect rezonabile.

Atunci ele trebuie date.

Pentru că atunci când ai condus instituția care cere socoteală pentru patrimoniul statului și ai ajuns judecător al Constituției, nu ar trebui să aștepți să fii obligat să fii transparent.

Ar trebui să consideri transparența o chestiune de demnitate.

Sursă anchetă – defapt.ro

 

Sursă foto – Fanatik.ro