Relațiile dintre Israel și Turcia intră într-o nouă etapă de confruntare. Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a atacat dur pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, pe care l-a numit „dictator antisemit”, după ce Ankara a făcut demersuri pentru emiterea unor notificări roșii Interpol pe numele liderului israelian.

Conflictul are la bază dosarul deschis în Turcia după interceptarea, în luna mai, a Flotilei Global Sumud, care transporta ajutor umanitar spre Fâșia Gaza. Un tribunal din Istanbul a emis încă din 14 iulie mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și al lui Afek Moskovitch, iar Ministerul turc al Justiției a solicitat acum declanșarea procedurilor pentru emiterea unor notificări roșii Interpol.

Autoritățile turce îi acuză pe cei doi de infracțiuni grave, printre care genocid, crime împotriva umanității, tortură, privare ilegală de libertate și vătămare corporală. Ankara susține că intervenția forțelor israeliene împotriva activiștilor aflați în apele internaționale trebuie investigată și sancționată.

Replica lui Netanyahu a venit imediat și a depășit disputa juridică. Biroul premierului israelian l-a acuzat pe Erdogan că sprijină Hamas, că își reprimă adversarii politici și că încearcă să intimideze conducerea Israelului.

Netanyahu a catalogat demersul Turciei drept o „încercare patetică de intimidare” și a avertizat că Israelul va continua să acționeze împotriva tentativelor Ankarei de a-și extinde influența în regiune.

Miza reală se mută în Siria

Disputa dintre Netanyahu și Erdogan nu se limitează însă la războiul din Gaza. În spatele schimbului violent de acuzații se află o competiție tot mai vizibilă între Israel și Turcia pentru influență în Siria.

Israelul privește cu îngrijorare extinderea prezenței politice și militare turce în această țară. Tensiunile au crescut după ce aviația israeliană a lovit în această săptămână baza militară Abu al-Duhur din nord-vestul Siriei, pe fondul suspiciunilor că Turcia ar putea desfășura acolo forțe militare. Ankara și autoritățile siriene au negat existența unui asemenea plan.

Netanyahu a transmis că Israelul nu va accepta o extindere a influenței militare turce care ar putea amenința interesele sale de securitate.

Astfel, mandatul turc și reacția extrem de dură a premierului israelian sunt doar partea vizibilă a unei confruntări regionale mai ample. Israelul și Turcia, două dintre cele mai importante puteri militare din Orientul Mijlociu, se află acum pe poziții opuse nu doar în privința războiului din Gaza, ci și în ceea ce privește viitorul Siriei și noul echilibru de putere din regiune.

De precizat că Ankara a solicitat emiterea unor notificări roșii Interpol. Decizia privind publicarea acestora aparține Interpol și nu este automată.

 

Sursă foto – pixabya.com