Traian Băsescu pare să se fi despărțit politic de Nicușor Dan. Fostul președinte, care până acum îl tratase cu o anumită înțelegere pe actualul șef al statului, îl indică acum drept principalul responsabil pentru prelungirea crizei politice și îi ia apărarea, implicit, lui Ilie Bolojan.

Într-un interviu acordat Recorder, Băsescu îi reproșează lui Nicușor Dan că se mișcă prea lent, că refuză să folosească amenințarea alegerilor anticipate și că a gestionat incorect relația cu PNL în momentul desemnării lui Adrian Veștea pentru funcția de premier.

„Dacă vă uitați în evenimentele desfășurate în timpul mandatului meu, veți constata reacții mult mai rapide la desemnarea noilor premieri. Acum sunt două oferte pe masă, aș fi optat pentru una dintre ele a doua zi după ce au fost anunțate, pentru că nu-i treaba președintelui să se ocupe de majoritate”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul șef al statului a spus că este surprins de ritmul în care lucrează Nicușor Dan.

„Pentru mine este un mister modul întârziat cum lucrează”, a afirmat acesta.

Critica este cu atât mai importantă cu cât Băsescu nu se limitează la actualul blocaj. El sugerează că Nicușor Dan a greșit încă dinaintea căderii Guvernului Bolojan, când nu a încercat să prevină depunerea și adoptarea moțiunii de cenzură.

„Președintele nu a făcut niciun efort pentru a preveni depunerea moțiunii de cenzură, dar asta nu înseamnă că a fost în înțelegere cu PSD, ci a avut o evaluare greșită asupra efectelor moțiunii. N-a mizat pe reacția PNL la dimensiunile astea, a mizat pe ce se întâmplă de 20 de ani în relația PSD-PNL: «Lasă că ne înțelegem noi, punem alt premier și mergem mai departe!». Pentru că ei sunt în tandem de 20 de ani”, a spus Băsescu.

Prin această declarație, fostul președinte validează practic reacția lui Ilie Bolojan și a PNL după căderea guvernului. În lectura lui Băsescu, Nicușor Dan a tratat partidul ca pe un partener care putea fi împins rapid spre o nouă înțelegere cu PSD, fără să anticipeze ruptura politică produsă de înlăturarea premierului liberal.

Băsescu îl critică pe Nicușor Dan și pentru modul în care l-a desemnat pe Adrian Veștea candidat la funcția de premier. El consideră că președintele ar fi trebuit să îl informeze în prealabil pe Bolojan, chiar dacă știa că acesta nu ar fi acceptat soluția.

În opinia fostului președinte, o asemenea discuție ar fi păstrat aparența și fondul unei „colaborări loiale” între instituții. Altfel spus, Băsescu îi reproșează lui Nicușor Dan nu doar lipsa de viteză, ci și lipsa de tact în relația cu liderul PNL.

Cea mai dură critică privește însă alegerile anticipate. Nicușor Dan le-a exclus în mod repetat, în timp ce Băsescu consideră că simpla posibilitate a anticipatelor ar trebui folosită ca instrument de presiune asupra partidelor.

„Este o mare greșeală. Când sunt doi ani și jumătate în față, ai o pârghie. Președintele greșește când spune că nu vrea să creeze condiții de anticipate. Are acest instrument asupra celor care nu vor să meargă în alegeri foarte repede. De ce nu se grăbește să utilizeze această pârghie? Nu spun că trebuie să o utilizeze, dar trebuie să o creeze tactic”, a explicat Băsescu.

Fostul președinte îi transmite, de fapt, lui Nicușor Dan că a renunțat voluntar la cea mai importantă armă politică pe care o are în negocierile pentru formarea guvernului. Nici PSD, nici PNL și nici o mare parte dintre parlamentari nu își doresc alegeri anticipate. Tocmai de aceea, spune Băsescu, președintele ar trebui să lase această amenințare pe masă.

În schimb, Nicușor Dan continuă să amâne desemnarea unui premier și să caute soluții în afara propunerilor venite de la principalele partide.

„Toată lumea îi spune: «Mai ai o pârghie, fă o desemnare». El nu face nimic. Practic, nu poate servi țara. E un președinte care acum nu poate servi țara, într-un moment de criză internă. Nu poate să asigure guvernul”, a afirmat Traian Băsescu.

Acesta a criticat și posibilitatea desemnării lui Alexandru Nazare, în condițiile în care PSD și PNL au venit deja cu propriile propuneri.

„Cred că se îndreaptă iarăși spre o opțiune greșită, cu Alexandru Nazare. Atâta timp cât ai două propuneri de la PSD și PNL, să vii tu cu a treia… Vino cu una din propunerile partidelor, atâta timp cât ai transferat partidelor responsabilitatea, în mod neconstituțional, aș spune”, a conchis fostul președinte.

Mesajul lui Traian Băsescu este greu de ignorat. Nicușor Dan nu mai beneficiază de prezumția de bună-credință politică acordată unui președinte aflat la început de mandat. În lectura lui Băsescu, actualul șef al statului nu este doar lent, ci lipsit de strategie, incapabil să folosească instrumentele funcției și responsabil pentru deteriorarea relației cu PNL.

În același timp, Ilie Bolojan apare în această ecuație drept liderul nedreptățit, care ar fi trebuit informat, consultat și tratat ca partener instituțional.

Traian Băsescu nu spune explicit că a trecut în tabăra lui Bolojan. Nici nu este nevoie. Toate criticile sale la adresa lui Nicușor Dan duc în aceeași direcție.

 

Sursă foto – traian.băsescu/facebook