Marian Neacșu nu are nevoie să fie în prim-plan pentru a conta. În politica românească, uneori puterea reală nu se vede în declarații publice, ci în numiri, consilii de administrație, cabinete, reforme scrise pe hârtie și venituri plătite discret din companii de stat.

Cazul Constanței Coman, fostă consilieră a lui Marian Neacșu la Secretariatul General al Guvernului, arată exact această mecanică. Potrivit unei investigații DeFapt.ro, Coman a ajuns să încaseze, cumulat, peste 14.500 de euro brut lunar din două poziții în consiliile de administrație ale ROMATSA și Loteriei Române. Net, veniturile anuale ar ajunge la aproximativ 112.000 de euro.

Dincolo de suma în sine, cazul ridică o întrebare politică mai importantă: cum ajung oamenii din jurul lui Marian Neacșu în poziții strategice și foarte bine plătite ale statului?

Constanța Coman nu este prezentată ca o simplă funcționară trecută prin administrație. Ea a fost consilieră în cabinetul lui Marian Neacșu, pe vremea când acesta conducea Secretariatul General al Guvernului. Mai mult, potrivit aceleiași investigații, la SGG ea a fost implicată în Unitatea de Implementare și Monitorizare a Reformelor și Investițiilor din PNRR, inclusiv pe zona de guvernanță corporativă în întreprinderile de stat.

Cu alte cuvinte, o persoană aflată în apropierea politică a lui Neacșu a lucrat tocmai în zona care trebuia să îmbunătățească regulile de administrare a companiilor de stat, pentru ca apoi să ajungă în consiliile de administrație ale unor companii controlate de stat.

Aici apare adevărata problemă. România vorbește de ani întregi despre depolitizarea companiilor publice, despre selecții profesioniste, despre criterii de competență și despre guvernanță corporativă. În practică, cazurile de acest tip arată că statul continuă să funcționeze ca o rețea de recompensare pentru oameni conectați la centrele de putere politică.

ROMATSA îi plătește Constanței Coman o indemnizație lunară brută de 46.850 de lei, iar Loteria Română o altă indemnizație brută de 25.866 de lei, potrivit datelor citate de DeFapt.ro. Ambele poziții vin din zona companiilor de stat. Ambele sunt extrem de bine remunerate. Și ambele apar în traseul unei persoane care a lucrat în cabinetul unuia dintre cei mai influenți oameni din PSD.

Marian Neacșu este genul de politician care nu trăiește din popularitate, ci din utilitate. Nu e lider de tribună, nu e om de campanie spectaculoasă, nu e personaj construit pentru camerele de luat vederi. Este, însă, unul dintre oamenii prin care PSD a administrat puterea reală: guvern, ministere, Secretariatul General al Guvernului, negocieri, funcții, instituții, companii.

De aceea, cazul Coman nu trebuie citit doar ca povestea unei pensionare cu venituri mari de la stat. Este mai degrabă un studiu de caz despre infrastructura informală a puterii pesediste. O infrastructură în care apropierea de omul potrivit valorează uneori mai mult decât orice discurs despre reformă.

Traseul prezentat de investigația DeFapt.ro arată și o altă caracteristică a sistemului: circulația între administrație, companii publice, firme private, primării și guvern. Constanța Coman a trecut prin Ministerul Finanțelor, companii municipale, propria firmă, cabinetul lui Neacșu și apoi consilii de administrație la companii de stat.

Este exact tipul de traseu care, în România, produce suspiciunea de sinecură. Nu pentru că orice funcționar cu experiență ar fi automat suspect, ci pentru că funcțiile se acumulează în jurul acelorași cercuri politice, iar criteriile reale de selecție rămân greu de văzut pentru public.

În mod special, legătura cu Marian Neacșu este relevantă pentru că acesta a fost unul dintre oamenii-cheie ai PSD în aparatul guvernamental. Într-un sistem politic în care deciziile se iau adesea în afara reflectoarelor, apropierea de Secretariatul General al Guvernului poate conta enorm. SGG nu este doar o instituție administrativă. Este nodul prin care trec hotărâri, numiri, avize, structuri, mecanisme de control și acces la companiile statului.

De aceea, cazul Coman spune mai mult despre Neacșu decât despre Coman. Arată stilul de putere al unui politician care nu trebuie să ocupe prima pagină pentru a influența administrația. Arată cum oamenii din jurul unui centru de comandă politică pot ajunge în poziții remunerate generos. Și arată cât de subțire este, în România, granița dintre reforma companiilor de stat și reciclarea clientelei politice.

În teorie, guvernanța corporativă trebuia să rupă această logică. În practică, cazul ridică exact întrebarea inversă: nu cumva guvernanța corporativă a devenit doar limbajul elegant prin care vechea clientelă politică intră mai curat în consiliile de administrație?

Pentru Marian Neacșu, miza nu este doar imaginea unei foste consiliere ajunse la venituri mari. Miza este imaginea unui mod de operare. Un sistem în care oamenii de încredere sunt plasați, protejați și menținuți în zone bine plătite ale statului, în timp ce discursul oficial vorbește despre profesionalizare, reformă și eficiență.

Iar aici se află contradicția centrală: statul român cere austeritate de la cetățeni, dar continuă să producă privilegii pentru oamenii conectați politic. În timp ce oamenilor li se explică necesitatea disciplinei bugetare, în consiliile de administrație ale statului se distribuie indemnizații de mii de euro pe lună.

Cazul Constanța Coman este, astfel, mai puțin despre o persoană și mai mult despre o rețea. Mai puțin despre o indemnizație și mai mult despre acces. Mai puțin despre ROMATSA sau Loteria Română și mai mult despre Marian Neacșu, unul dintre administratorii discreți ai puterii PSD.

În România, sinecura nu mai vine întotdeauna cu scandal. Vine cu procedură, cu selecție, cu contract de mandat și cu limbaj de guvernanță corporativă. Iar tocmai de aceea este mai greu de demontat.

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/deputat.marian.neacsu