Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, în Polonia, că AUR nu este, în opinia sa, un partid pro-occidental. Întrebat direct cum vede poziţionarea formaţiunii conduse de George Simion, şeful statului a răspuns scurt: „În opinia mea, nu”.

Declaraţia vine în contextul negocierilor purtate de premierul desemnat Adrian Veştea cu reprezentanţii AUR, pentru susţinerea guvernului în Parlament. Nicuşor Dan a precizat că nu a fost informat înainte ca Veştea să meargă la sediul AUR şi a subliniat că premierul desemnat a primit un mandat general, urmând ca gestionarea negocierilor să fie responsabilitatea acestuia.

„Domnul Veştea a primit un mandat şi, mai departe, a fost sarcina domniei sale”, a spus preşedintele.

Şeful statului a explicat că, în ziua respectivă, informaţia privind discuţiile era deja cunoscută public, inclusiv de presă, şi că o intervenţie a sa ar fi depăşit rolul constituţional.

„Ar fi fost, dincolo de atributul meu constituţional, să intervin”, a afirmat Nicuşor Dan.

Preşedintele a mai spus că nu are informaţii potrivit cărora Adrian Veştea ar fi negociat direct cu parlamentari AUR.

Referindu-se la desemnarea lui Adrian Veştea, făcută în lipsa unui acord explicit al PNL, Nicuşor Dan a susţinut că, după mai multe săptămâni de blocaj politic, a ales varianta care părea, la acel moment, capabilă să deblocheze criza.

„După câteva săptămâni de blocaj, am ales o soluţie care părea, la momentul la care am propus-o, că va rezolva criza în care suntem”, a explicat şeful statului.

Întrebat dacă se consideră un preşedinte jucător, Nicuşor Dan a răspuns: „Sunt un preşedinte cu mandat”.

 

Sursă foto – facebook