Nicușor Dan și Sorin Grindeanu sunt marii pierzători ai confruntării politice de aseară, într-un moment în care tentativa de reconstrucție a unei majorități în jurul PSD s-a întors împotriva propriilor inițiatori.

Potrivit evaluării analistului politic Cristian Roșu, PSD a mizat greșit pe ideea că poate obține, prin compromisuri și negocieri de culise, o majoritate pe care nu o avea în mod real. Rezultatul a fost exact invers: partidul a fost împins într-o poziție defensivă, vulnerabil în fața AUR și tot mai greu de justificat în fața propriului electorat.

„PSD pierde votanți în favoarea AUR”, a afirmat analistul, arătând că strategia social-democraților a fost o eroare politică majoră. În loc să își consolideze poziția, PSD a transmis imaginea unui partid dispus la orice combinație pentru revenirea la putere, ceea ce alimentează direct discursul anti-sistem al AUR.

În același timp, Nicușor Dan a pierdut public în fața lui Ilie Bolojan, care a ieșit din criză cu profilul de lider mai ferm și mai coerent. Președintele a părut prins într-o construcție politică fragilă, în timp ce Bolojan a reușit să capitalizeze imaginea de om care rezistă presiunilor și nu acceptă improvizații de majoritate.

Pentru Sorin Grindeanu, situația este și mai complicată. Liderul PSD este în corzi atât în interiorul partidului, unde crește nemulțumirea față de direcția politică, cât și pe scena publică, unde revenirea la guvernare pare tot mai greu de vândut. Dacă PSD rămâne blocat între dorința de putere și pierderea electoratului către AUR, presiunea pe Grindeanu va deveni tot mai mare.

Sursă foto –  sorin.grindenau/facebook