Între 15 și 20 de parlamentari PNL ar urma să voteze învestirea Guvernului Adrian Veștea, în ciuda liniei oficiale a partidului, au declarat surse politice pentru Alert24. Potrivit acelorași surse, în jurul acestei mișcări se conturează o grupare liberală dispusă să rupă disciplina de partid și să susțină noul guvern, în numele ieșirii din criza politică.
Sursele citate susțin că nucleul acestei grupări este asociat cu liderul liberal Hubert Thuma, unul dintre cei mai influenți lideri locali ai PNL. Parlamentarii apropiați de această zonă ar considera că partidul riscă să intre într-o fundătură politică dacă blochează formarea Guvernului Veștea și prelungește criza de guvernare.
„Există deja discuții avansate. Sunt între 15 și 20 de parlamentari liberali care iau în calcul să voteze Guvernul Veștea, indiferent de decizia conducerii partidului. Argumentul lor este că România nu mai poate rămâne blocată într-o criză politică generată de calcule interne și orgolii personale”, au declarat surse politice pentru Alert24.
Mișcarea vine în contextul în care susținerea pentru Adrian Veștea a început să se manifeste public în interiorul PNL. Doi deputați liberali și primarul Brașovului au transmis deja mesaje de susținere pentru premierul desemnat, invocând nevoia de stabilitate și responsabilitate politică.
Potrivit surselor Alert24, susținerea pentru Veștea nu este doar o poziționare punctuală, ci expresia unei tensiuni mai profunde din PNL. O parte dintre parlamentarii liberali consideră că partidul nu își poate permite să fie perceput drept principalul responsabil pentru prelungirea blocajului politic, mai ales după demisia lui Eugen Tomac din postura de premier desemnat și după noua desemnare făcută de președintele Nicușor Dan.
În interiorul partidului există însă și o opoziție dură față de această mișcare. Lideri importanți ai PNL consideră că susținerea Guvernului Veștea ar reprezenta o cedare în fața unei formule politice impuse de la Cotroceni și ar putea produce o fractură majoră în partid.
Surse liberale afirmă că scenariul unei rupturi este luat în calcul tot mai serios. Dacă parlamentarii care susțin Guvernul Veștea vor decide să voteze învestirea împotriva liniei oficiale a partidului, PNL s-ar putea confrunta cu cea mai serioasă criză internă din ultimii ani.
Președintele Nicușor Dan urmează să susțină duminică, la ora 09:00, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, într-un moment politic tensionat, în care formarea unei majorități pentru noul guvern depinde de poziționarea partidelor parlamentare și de eventualele fisuri din interiorul PNL.
Miza votului din Parlament depășește simpla învestire a unui cabinet. Pentru PNL, votul pe Guvernul Veștea poate deveni momentul în care partidul se rupe între linia oficială a conducerii și parlamentarii care susțin că stabilitatea guvernării trebuie pusă înaintea calculelor interne.
Potrivit surselor Alert24, următoarele ore vor fi decisive pentru stabilirea numărului real de parlamentari liberali dispuși să voteze Guvernul Veștea și pentru clarificarea poziției grupării Hubert Thuma în interiorul partidului.
Sursă foto – hubert.thuma/facebook



