Adicțiile nu mai sunt o problemă îndepărtată, care se întâmplă „altora”, ci una dintre cele mai dure vulnerabilități ale familiilor de astăzi. Drogurile, jocurile de noroc, pariurile, dependența de telefon și comportamentele compulsive apar tot mai devreme, iar părinții sunt adesea prinși nepregătiți între rușine, panică și lipsa unor soluții clare.

Într-un interviu pentru Alert24.ro, Florentina Gherghiceanu, noua președintă a OFSD Sector 2, spune că adicțiile trebuie tratate ca problemă de sănătate publică, nu ca eșec moral al copiilor sau al familiilor. Potrivit acesteia, prevenția trebuie să înceapă înainte ca drama să devină criză, prin informare, sprijin comunitar și acces rapid la specialiști.

 

Alert24.ro – Ați câștigat conducerea OFSD Sector 2 cu o moțiune despre grijă. Nu riscă PSD să transforme din nou femeile în „zona sensibilă” a partidului, bună doar pentru teme sociale?

F.GRiscul există dacă vorbești despre grijă ca despre o emoție decorativă. Eu nu despre asta vorbesc. Grija nu înseamnă să mângâi pe creștet societatea și să faci fotografii frumoase. Grija înseamnă prevenție, organizare, acces la servicii, informație la timp și capacitatea de a vedea problemele înainte să explodeze.

Pentru mine, grija este o formă de competență publică. În administrație, dacă nu ai grijă de oameni, plătești mai târziu mult mai scump: în sănătate, în educație, în siguranță, în abandon, în dependențe. Așadar nu, nu vreau o organizație de femei care să fie „zona sensibilă” a partidului. Vreau o organizație care pune pe masă teme serioase dar și soluțiile la acele probleme.

Alert24.ro – De ce ați pus adicțiile în centrul discursului? Pare o temă grea pentru o organizație politică de femei.

F.GTocmai pentru că este grea trebuie discutată. Adicțiile nu mai sunt o problemă îndepărtată, care se întâmplă „altora”. Vorbim despre droguri, jocuri de noroc, pariuri, dependență de telefon, comportamente care apar tot mai devreme și care prind familiile nepregătite.

Eu vin dintr-o zonă profesională legată de sănătate și știu că adicția nu este o problemă de morală, ci una de sănătate publică. Iar în multe familii, prima persoană care simte că ceva nu este în regulă este mama. Dar de multe ori mama nu are informația, nu are instrumentele și nu știe unde să se ducă.

Aici vreau să intervenim: înainte ca drama să devină criză. Prevenția nu este spectaculoasă, dar salvează destine.

Alert24.ro – Spuneți că o mamă informată este prima linie de apărare. Nu puneți iar toată responsabilitatea pe mamă?

F.G – Nu. Și este foarte importantă această distincție. Eu nu spun că mama trebuie să ducă singură totul. Dimpotrivă. Spun că, în realitatea multor familii, mama este prima care observă, prima care se îngrijorează și prima care caută ajutor. Dar statul, școala, medicul, comunitatea trebuie să fie lângă ea.

Nu vreau să mai trăim în modelul în care femeia este lăsată să se descurce, iar apoi este judecată dacă nu a reușit. Vreau să schimbăm logica: mama nu trebuie învinovățită, ci sprijinită. Iar sprijinul începe cu informație corectă, accesibilă și oferită la timp.

Alert24.ro – Sănătatea femeii apare des în discursuri politice, dar rar devine prioritate reală. Ce ați face diferit?

F.G – Aș scoate sănătatea femeii din zona festivă. Nu mai vreau să discutăm despre sănătatea femeii doar de 8 martie sau în campanii cu flori și mesaje frumoase.

Sănătatea femeii înseamnă prevenție, screening, acces la consultații, educație medicală, sănătate reproductivă, sănătate mintală, boli cronice, oboseală, stres, burnout. Femeile amână foarte mult. Amână analize, amână controale, amână momentul în care spun că nu mai pot.

Aici putem face lucruri aplicate: parteneriate cu medici, campanii de informare în comunitate, evenimente locale pe teme clare, nu generale. Femeile nu au nevoie de discursuri despre cât sunt de puternice. Au nevoie de acces, timp, sprijin și respect.

Alert24.ro – Sunteți și consilier general. Funcția la OFSD Sector 2 este doar o anexă politică?

F.G – Pentru că eu cred că organizațiile politice locale trebuie să fie conectate la comunitate, nu doar la ierarhia de partid. Sigur că OFSD este parte din PSD. Nu fugim de asta. Dar o organizație de femei nu trebuie să fie doar un mecanism electoral.

Femeile din Sectorul 2 au probleme reale, indiferent de opțiunea lor politică: sănătate, copii, școală, siguranță, dependențe, singurătate, muncă, presiune familială. Dacă noi nu vorbim despre aceste lucruri și nu încercăm să le aducem în decizia publică, atunci nu ne facem treaba.

Eu vreau ca OFSD Sector 2 să fie o interfață între femeile din comunitate și zona de decizie.

Alert24.ro – PSD are o problemă de imagine cu promisiunile sociale. Mulți aud „sprijin” și se gândesc imediat la vorbe fără acoperire. Cum răspundeți?

F.G – Înțeleg scepticismul. Și cred că politica trebuie să îl ia în serios. Oamenii nu mai vor formule generale. Vor să vadă ce faci, cu cine faci, când faci și ce rămâne după.

De aceea eu vorbesc despre lucruri măsurabile la nivel comunitar: câte întâlniri organizăm, câți specialiști aducem, câte femei ajung la informații utile, câte școli sau cabinete medicale pot fi implicate în proiecte de prevenție, câte mame sunt orientate către servicii existente.

Nu tot sprijinul înseamnă bani. Uneori sprijinul înseamnă să afli la timp, să ai un număr de telefon, să știi unde mergi, să nu fii singură în fața unei probleme. Asta poate face o organizație serioasă.

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/fgherghiceanu