Marea Neagră este întinderea de ape din bazinul geomorfologic denumit pontic, situată între Europa și Asia, formând o mare semiînchisă cu o lungime de 1149 km și o lățime de 630 km, având ca state riverane Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia. Prin strâmtoarea Kerci este legată de Marea Azov, prin Bosfor de Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele de Marea Egee și de Oceanul Panetar prin Marea Mediterană.
În baza prevederilor Convenției de la Montreaux din 1923, Turciei i-a fost recunoscut dreptul de a militariza zona strâmtorilor în situație de conflict armat. Libertatea de trecere este garantată pentru toate navele civile în timp de pace, iar navele militare sunt supuse unor limitări, cum ar fi: obligativitatea transmiterii unei notificări cu 8 zile (pentru statele riverane), respectiv 15 zile înaintea tranzitului către autoritățile turce, care, la rândul lor, trebuie să informeze părțile la convenție; limitarea tipului, numărului și tonajului navelor de luptă aparținând altor țări decât cele riverane Mării Negre, staționarea acestor nave este limitată la 21 de zile consecutiv; nu este permis accesul portavioanelor și submarinelor.
În situația de război, ca cea prezentă azi între Ucraina și Rusia, două țări riverane Mării Negre, în care Turcia este neutră, nici o navă de luptă aparținând țărilor beligerante nu poate traversa strâmtorile Bosfor și Dardanele, excepție făcând doar situația în care acestea se întorc în portul de plecare. De asemenea, pe timp de război, Turcia, are o mare ”libertate” (care poate fi privită uneori ca abuz) și are dreptul să ia deciziile pe care le consideră potrivite și poate autoriza tranzitul oricărei nave.
De altfel, în ultimii doi ani de zile, toți experții de Securitate ai Alianței Nord-Atlantice conștientizează rolul crucial al Mării Negre în viitoarea arhitectură de securitate a Europei (cu influențe chiar la scară planetară) și caută răspunsuri la provocările Rusiei, dar și la jocurile duplicitare ale Turciei, un veritabil șantaj aplicat ”diplomatic” și cu zâmbetul pe buze, răspunsuri pe care și le propune să le ofere prezentul material.
AVEM SOLUȚII? AVEM ÎNSĂ ȘI VIZIUNE ȘI CURAJ?!
Pentru acest motiv și pentru a elimina orice riscuri din acest punct de vedere, dar și pentru a crea un spațiu unic de transport care să nu fie ”condiționat” de niciun actor străin, ostil sau ”ezitant”, cu toane, România, în colaborare cu Bulgaria și Grecia (la care s-ar putea adăuga Ucraina și Moldova, dar și Israelul) ar putea dezvolta un canal care să unească Marea Neagră cu Marea Mediterană, cele două capete ale acestuia fiind la Burgas, prin lacul Lacul Mandrensko sau Lacul Mandra și portul Alexandroupolis din Grecia, capitala unității regionale Evros, cel mai important port și centru comercial pentru nord-estul Greciei.
Fiecare țară ar deține câte 33% din proiect, iar acestuia i s-ar putea adăuga și Moldova cu 1%, pentru a se crea o zonă unică de transport de la Marea Mediterană la Marea Baltică. E important de reținut că lungimea estimată a canalului ar fi de circa 300 de km, că ar avea un cost estimat de construcție de circa 45 de miliarde de euro (15 miliarde de euro pentru fiecare țară participantă), iar construirea acestuia nu a fi foarte dificilă pentru că ar urmări valea râului Marița, unde sunt aluviuni, putându-se avea în vedere un canal de 200 de metri lățime care să permită, teoretic, oricărei nave să îl tranziteze, în maxim două zile. Undeva în zona orașului bulgar Svilengrad el ar părăsi valea râului Marița și s-ar îndrepta spre portul bulgar Burgas. Precizăm că relieful de la Svilengrad spre Burgas nu ar fi de natură să creeze probleme tehnice deosebite pentru săparea și construirea canalului. Dacă luăm în considerare nave de tonaj mai mic și mai rapide, iar lățimea canalului s-ar reduce la circa 100 de metri, costurile de construire ale canalului ar scădea corespunzător, cam cu 40%, adică un efort de circa 30 de miliarde de euro în total!
Deși nu au fost făcute calcule exacte, neexistând nici măcar un studiu de prefezabilitate, arătăm că ne-am ghidat în estimările noastre prin calculul altor investiții de aceeași anvergură cum ar fi ”proiectul unui canal navigabil de 287 de km care să lege Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific, investiția ridicându-se la circa 40 de miliarde de dolari”, pe care întenționează să îl realizeze chinezii în Nicaragua.
AUTOR – Alin Goga (absolvent CNAP)
Continuarea pe – Vocea Românului
Textele preluate în categoria ”Opinii” sunt asumate de autori și nu reprezintă, neapărat, poziția site-ului alert24.ro
Sursă foto – Alert24/ AI
