În PNL s-a produs, luni seară, o scenă rară: un lider aflat deja la vârf cere un vot de încredere ca să-și închidă războiul intern, iar partidul îi dă votul — dar îi blochează instrumentul de disciplină. Rezultatul e perfect pentru a descrie clivajul care macină PNL de luni bune: „Hubert Thuma vs. Oradea”, adică rețeaua de partid construită pe controlul organizațiilor și logica de resurse, contra liniei „manageriale” asociate cu Oradea, cu reflexul de a tăia, evalua, schimba și a cere rezultate.

În cifre, tabloul e aproape cinematografic: Ilie Bolojan primește 47 de voturi „pentru” și doar 3 „împotrivă” la votul de încredere, cerut de el și dat secret. În același timp, propunerea lui de a schimba conducerile a zece filiale neperformante nu trece: obține 35 de voturi, dar îi trebuiau 37 ca să atingă pragul de două treimi. Cu alte cuvinte: partidul îi validează autoritatea, dar îi limitează puterea de a schimba oamenii. Iar asta nu e un accident; e un mesaj politic.

Miezul conflictului e Bucureștiul. Liderul PNL ar fi vrut să schimbe șefii organizațiilor din Capitală care au livrat slab la alegerile pentru Primăria Generală, iar pe „lista neagră” apar sectoarele 2, 3, 4 și 5 — organizații asociate taberei Hubert Thuma — plus câteva filiale județene, precum Buzău și Ialomița. Tentativa a declanșat o reacție în lanț, iar ședința a devenit, practic, un referendum informal despre cine conduce cu adevărat partidul: președintele ales sau rețelele care pot bloca majoritățile calificate.

Replica lui Hubert Thuma, potrivit relatărilor din interior, e relevantă nu doar ca ton, ci ca strategie: „supunem la vot, că nu va trece oricum nimic”. E un tip de mesaj care spune că puterea reală nu stă în microfon, ci în aritmetica internă. În aceeași cheie, Ciprian Dobre ar fi contestat demersul ca fiind nestatutar și incorect — un alt semnal că în PNL există nu doar rivalități personale, ci o dispută despre regulile jocului.

În jurul acestei ciocniri s-au vărsat frustrări vechi, exact ca într-un partid care fierbe: i s-au reproșat Alina Gorghiu opțiuni de vot intern și solidarități, iar ea ar fi răspuns într-o cheie care arată tensiunea culturală din partid: „oricum suntem un partid de misogini”. Rareș Bogdan ar fi ridicat miza direct la adresa liderului: că își fragilizează poziția cerând voturi repetate și că, dacă vrea validare, trebuie să stea de vorbă cu primarii, nu să facă ritualuri de confirmare „din lună în lună”.

A apărut și fricțiunea Bucureștiului, în forma ei brută: un schimb de replici între George Tuță și Dan Motreanu, în care primul i-ar fi spus celui de-al doilea că partidul „nu are secretar general” și că rolul e „degeaba”. Genul acesta de explozie nu apare într-un partid relaxat; apare într-un partid care simte că se rupe între centre de putere, iar Capitala nu mai e coordonată, ci disputată.

Paradoxul serii e că, deși nu-și impune „lista de execuții”, Ilie Bolojan pleacă totuși cu un punct câștigat: votul de încredere îl transformă din lider contestat în lider reconfirmat. Practic, și-a obligat adversarii să aleagă între două riscuri: să-l lase cu autoritate publică sau să pară că își dărâmă propriul premier-președinte. Au ales varianta „îl validăm, dar îl ținem în frâu”. Asta e logica unui partid în care taberele preferă coabitarea tensionată în locul unei rupturi.

Iar aici se vede limpede diferența între „PNL Oradea” și „PNL Ilfov”. Tabăra „Oradea” vine cu instinctul de management: cine nu livrează, pleacă. Tabăra „Ilfov” vine cu instinctul de structură: cine controlează organizațiile, controlează partidul, indiferent de scorul punctual. Într-un partid fără o cultură comună, confruntarea devine inevitabilă — iar votul de luni seară a fost, de fapt, o hartă a puterii.

Pe termen scurt, PNL intră într-o zonă de echilibru instabil: liderul e reconfirmat, dar instrumentul de reformă internă e blocat. Pe termen mediu, miza se mută inevitabil în două direcții: Bucureștiul (unde se joacă imaginea națională) și relația cu primarii (unde se joacă supraviețuirea electorală). Iar dacă „PNL Ilfov” poate opri schimbările, „PNL Oradea” poate răspunde doar printr-o strategie mai amplă: reorganizare prin Congres/Consiliu Național, reasamblarea unei majorități și, mai ales, o narațiune publică prin care blocajul intern să nu pară încă o dovadă că partidul e captiv în propriile rețele.

Sursă foto – https://www.facebook.com/ilie.bolojan/photos