Un armistițiu sub presiune – ce ascunde planul de pace american pentru Ucraina

În esență, documentul de 28 de puncte – redactat de emisarul Steve Witkoff cu participarea lui Jared Kushner și a secretarului de stat Marco Rubio, și discutat cu partea rusă prin intermediul lui Kirill Dmitriev – propune o soluție care, dincolo de ambalajul diplomatic, pare să înglobeze o parte semnificativă din cerințele istorice ale Moscovei. Ucraina ar trebui să renunțe formal la ambiția de a adera la NATO, să accepte o reducere substanțială a capacității sale militare și, cel mai grav, să cedeze de facto teritorii pe care Rusia fie le controlează parțial, fie nici măcar nu a reușit să le cucerească militar până acum.

Din perspectivă strategică, planul pare mai degrabă o formă de armistițiu impus, conceput într-o logică a echilibrului de forțe perceput – dar care ignoră voit asimetria fundamentală dintre agresor și victimă. El validează ideea că Rusia poate obține câștiguri teritoriale și politice prin forță militară, în timp ce Ucraina este obligată să accepte statutul de stat-tampon, demilitarizat parțial, cu o suveranitate controlată și condiționată. Această abordare, deși îmbrăcată în termenii unei păci negociate, pune în discuție principiile de bază ale dreptului internațional și riscă să stabilească un precedent periculos pentru viitoare conflicte în alte regiuni ale lumii.

Poziția Ucrainei, exprimată public cu prudență de președintele Zelenski, dar mult mai tranșant de consilierii săi și de parlamentari, reflectă o tensiune internă majoră: pe de o parte, Kievul este dependent de sprijinul militar și politic occidental, iar pe de altă parte, opinia publică și armata ucraineană nu vor accepta concesii care ar echivala cu o capitulare. Efortul de a menține o aparență de deschidere față de plan este dublat de avertismente clare venite din partea societății civile și a structurilor de apărare, care consideră că o reducere a capacității militare naționale sau o renunțare formală la teritoriile ocupate ar submina însăși existența statului ucrainean.

Mai problematic este însă modul în care planul a fost formulat și impus în spațiul diplomatic. Excluderea Uniunii Europene din procesul de redactare, în pofida faptului că statele europene suportă în prezent cea mai mare parte a sprijinului financiar și logistic pentru Ucraina, denotă o tentativă americană de a controla în mod unilateral arhitectura de securitate post-conflict din regiune. Reacțiile liderilor europeni sunt revelatoare în acest sens: miniștri de externe din Polonia, Franța, Germania și state baltice au exprimat public frustrarea și temerea că se construiește o soluție de compromis care favorizează interesele rusești, în detrimentul unei păci durabile și echitabile.

În realitate, planul Trump este mai degrabă o proiecție geopolitică centrată pe obiectivele interne ale administrației americane: reducerea cheltuielilor externe, ieșirea din conflictul ucrainean fără un angajament militar de durată, relansarea economică prin parteneriate energetice (inclusiv cu Rusia), și, nu în ultimul rând, obținerea unui succes simbolic pe plan internațional care să fie valorificat politic în campania electorală din 2026. Toate acestea sunt prezentate sub forma unei soluții pragmatice, dar în realitate reflectă o decuplare a intereselor SUA de cele ale Europei și, mai ales, de cele ale Ucrainei.

În lipsa unor concesii reale din partea Moscovei – care nici măcar nu a recunoscut oficial planul, dar îl privește cu interes –, propunerea americană riscă să devină nu un punct de plecare pentru o negociere echilibrată, ci o încercare de legitimare a unui status quo impus prin agresiune militară. Inclusiv ideea de a acorda amnistie generală pentru toate crimele de război comise în conflict, fără nicio distincție juridică, poate fi interpretată ca o formă de abandon al principiilor de justiție internațională care au stat la baza ordinii globale post-1945.

Pe fondul unei ierni grele, al unei crize energetice iminente și al scandalurilor interne care afectează administrația Zelenski, presiunea asupra Ucrainei este reală și în creștere. Totuși, acceptarea planului în forma actuală ar însemna o ruptură între conducerea politică de la Kiev și societatea ucraineană, care a demonstrat în mod repetat că este dispusă să reziste, chiar cu prețul unor sacrificii enorme, în fața unui agresor implacabil.

În concluzie, planul Trump-Witkoff pentru pacea în Ucraina este, în stadiul actual, un document care reflectă o viziune geopolitică dezechilibrată, cu multiple concesii acordate părții ruse și cu garanții incerte pentru partea ucraineană. El ignoră lecțiile trecutului recent – în special anexarea Crimeei și eșecurile acordurilor de la Minsk – și subminează efortul colectiv de a menține o ordine internațională bazată pe reguli. Dacă această propunere va fi transformată într-un acord, fără o revizuire fundamentală, riscul nu este doar al unei păci fragile, ci al unei noi conflagrații în viitorul apropiat.