Piața meditațiilor este una dintre cele mai vizibile și mai greu de fiscalizat afaceri din România. Deși profesorii sunt obligați prin lege să se înregistreze la Registrul Comerțului și să declare veniturile obținute, doar 3% dintre cadrele didactice respectă această prevedere, arată datele recente ale ANAF.

În 2024, profesorii au declarat venituri totale de 316 milioane de lei, aproape dublu față de 2022, dar nesemnificativ față de valoarea reală a pieței, estimată la peste 350 de milioane de euro. Restul banilor — zeci de milioane lunar — circulă fără bon fiscal, fără taxe și fără vreo formă de control.

„Toată lumea știe, dar nimeni nu verifică”

De opt ani, legea obligă profesorii care dau meditații să se înregistreze la Registrul Comerțului și să depună o declarație anuală la ANAF. În practică, însă, statul se bazează doar pe „declarația de integritate” semnată de fiecare cadru didactic, prin care acesta afirmă că nu oferă meditații elevilor din propria clasă.

„E o formalitate fără efect. Statul întreabă, profesorii spun că nu fac meditații, iar totul se încheie acolo. Nimeni nu verifică”, spune un expert fiscal citat de Gândul.

În lipsa unor controale tematice și a unui sistem digital real, fenomenul rămâne complet opac. Conform estimărilor Edupedu.ro, doar 7.400–8.000 de profesori declară venituri din meditații, dintr-un total de peste 240.000 de cadre didactice active în sistemul public.

Cine plătește și de ce: o economie paralelă a educației

Aproape jumătate dintre elevii de liceu din România fac meditații, potrivit studiului „Liceenii din România. Implicarea și autonomia elevilor”, realizat de Unitatea de Cercetare în Educație din Ministerul Educației.

Meditațiile au devenit o a doua școală — una particulară, cu prețuri care pornesc de la 100 de lei pe oră și pot ajunge la 300 de lei pentru materiile de vârf, precum matematica, informatica sau limbile străine.

„Meditațiile nu mai sunt o opțiune, sunt o necesitate. Fără ele, mulți elevi nu ar lua Bacalaureatul sau nu ar intra la facultate”, recunoaște o profesoară din București, care spune că lucrează cu elevi „doar pe recomandări” și „fără acte”, pentru că „nu merită birocrația”.

De ce profesorii aleg să rămână în zona gri

Fiscul oferă facilități fiscale doar pentru venituri declarate de peste 25.000 de euro anual, un prag la care ajung foarte puțini profesori. Pentru sumele mai mici, birocrația e descurajantă: costuri cu contabilitatea, obligația unei case de marcat, plus impozite de până la 70% pentru veniturile nedeclarate descoperite ulterior.

„Profesorii nu sunt motivați să intre în legalitate. Nu primesc beneficii reale și știu că riscul de a fi verificați e aproape inexistent”, explică consultantul fiscal Valentina Saygo.

Legea pedepsește, dar nimeni nu aplică

Noua Lege a Educației (nr. 198/2023) interzice explicit profesorilor să ofere meditații elevilor de la propria clasă. Sancțiunile pot merge de la avertisment scris până la desfacerea contractului de muncă, însă cazurile de sancționare sunt inexistente.

„Profesorii trebuie să fie modele morale, dar sistemul închide ochii. E o complicitate tăcută între stat, părinți și profesori”, spune un inspector școlar sub protecția anonimatului.

O economie subterană cu față respectabilă

Meditațiile au devenit o parte integrantă a sistemului educațional românesc — o „taxă paralelă” pe care părinții o plătesc pentru a suplini lipsurile școlii publice. În absența unei strategii reale, statul se mulțumește cu comunicate și ghiduri, în timp ce sute de milioane de euro scapă anual de la buget.

„Nu poți fiscaliza ceva ce societatea consideră normal, dar ilegal. România trăiește cu această schizofrenie de zeci de ani”, concluzionează un expert în politici educaționale.

Iar cifrele o confirmă: doar 3% dintre profesori sunt „vizibili” fiscal, iar ceilalți 97% rămân în umbra unei industrii care, paradoxal, a devenit colacul de salvare al sistemului pe care îl subminează.

Sursă foto – pixabay.com