Marcel Ciolacu a fost întrebat, luni, de jurnalistul Cristian Andrei cum ar acționa dacă soția lui ar fi sunată la două noaptea de un coleg din PSD, moment în care președintele social-democraților a răspuns: ”Presupun că soția mea nu răspunde la telefon la două noaptea”.

Întrebarea jurnalistului Libertatea a fost adresată în contextul în care același jurnalist a publicat recent un articol referitor la ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), care și-ar fi sunat o colegă de partid în toiul nopții, în timp ce aceștia se aflau într-un hotel, iar ministrul ar fi fost în stare de ebrietate conform surselor citate de Libertatea.

Jurnalistul a insistat timp de trei minute să obțină de la Marcel Ciolacu o poziționare față telefonul dat de Budăi în toiul nopții colegei sale și să afle dacă Ciolacu condamnă în vreun fel acest lucru.

Ciolacu a repetat în mai multe rânduri că nu vede ”unde e cazul excepțional” în această secvență și a recunoscut că a avut o discuție cu Budăi despre acest episod, dar susține că nu i-ar fi cerut să nu mai bea (cum au relatat sursele citate de Libertatea, n.red.).

În momentul în care jurnalistul a vrut să îl întrebe ce mesaj are pentru femei (dacă acestea ar fi sunate de un ministru în stare de ebrietate, n.red.), Marcel Ciolacu s-a răstit la jurnalist întrebându-l dacă are o vendetă personală cu ministrul Muncii și spunând că femeile nu sunt abuzate de PSD, apoi a încheiat dialogul cu reporterul.

 

 

Sursă foto – marcel.ciolacu/facebook.com