Autor – Ștefan Priscu

Și eu, ca mulți alți copii din zona BIG a micuțului Moreni, am fost la Grădinița nr. 4. Încă îmi amintesc fragmente plăcute, pline de căldură sufletească, alături de copii, educatoare și personalul de acolo. Fie că erau momente simple de pe parcursul zilelor, fie ocazii speciale cu serbări, țin minte că mereu am simțit confort emoțional și siguranță din partea adulților din acea instituție.

Câteodată, după-amiezile târzii mă găseau pe la ferestrele imense care dădeau spre poteca noroioasă pe care venea mama să mă ia acasă. Din fericire, nici atunci nu eram singur. Mereu câte o doamnă de serviciu (sau doamnă educatoare) zăbovea lângă mine câteva minute și fie mă bătea pe umăr, fie îmi ciufulea părul, asigurându-mă că mama va veni. Chiar și atunci, un copil înlăcrimat de dorul părinților, în acele vorbe și gesturi calde, putea găsi bunătatea necesară pentru a dobândi liniște și echilibru. Și nu era ipocrizie, era bunătatea doamnelor de acolo, necondiționată și naturală.

Nu consider că am fost vreun copil special, deci nu am primit un tratament special, așa că sunt convins că aceeași căldură umană o primeau și copiii din jurul meu. Oh, nu, mint, îmi amintesc un singur episod în care am primit atenție specială: se întâmpla că existau ceva plante decorative ale căror mici ghivece erau agățate pe diferite suporturi, destul de sus, pe pereți. Iar aceste plante decorative își lăsau ramurile subțiri în jos. Iar eu m-am hotărât să mă cațăr pe două scaune și să trag de una din plante care, simțind că supraviețuirea îi este în pericol, a trecut în ofensivă. Astfel că micul ghiveci al plantei mi-a aterizat fix în cap. Îmi amintesc momentul impactului și șocul avut, alături de mirarea nevinovată. Și da, am primit atunci atenție și grijă suplimentară, deși eu eram artizanul acelui eveniment neprevăzut, comic și nefericit în același timp. De dojană primită nu îmi amintesc nimic. Poate a existat, dar s-a pierdut printre amintiri, neavând nici pe departe un impact emoțional mai puternic decât zâmbetele dragi și îmbrățișările adulților care formau familia Grădiniței nr. 4 Moreni.

Probabil valabil pentru marea majoritate a copiilor, fiecare parte din altă generație, Grădinița și oamenii de acolo costituie prima “a doua familie”. Firește, pe parcusul vieții, mai apar alte “a doua familie”. Colegii și învățătorii din școală, familia liceului, prietenii părinților tăi și tot așa. Însă, totuși special este mediul grădiniței și al colectivului de acolo. Cei care se înhamă la munca dintr-o grădiniță, trebuie să aibă darul pedagogiei, al înțelegerii psihologiei copiilor, alături de răbdare și bunătate sufletească. Și, să dispui de toate acestea în același timp, trebuie să fii special. În plus, să oferi toate acestea sutelor de copii care ajung în grija ta, an după an sau după zeci de ani, dovedește devotament față de micuți și dragoste pentru meserie.

Blocul în care am copilărit se află la o aruncătură de băț de gardul Grădiniței mele dragi, așa că și după “avansarea” la gradul de elev, am tot bătut curtea Grădiniței pentru fotbal, trânte sau Pititea. Poate pentru că a sări gardul era o provocare de nerefuzat și pentru că iarba era mereu la nivel propice desfășurării jocurilor copilăriei, sau poate doar pentru că aveam în subconștient nevoia de a nu mă dezlega de Grădiniță și oamenii ei, destul de mult timp mi-l petreceam acolo, alături de prietenii de la bloc. An după an vedeam alți și alți copii zâmbăreți, întrând și ieșind din clădirea aceea albă, sub grija și îndrumarea pe care și noi o primisem, nu cu mulți ani în urmă.

Nu m-am gândit niciodată la partea de organizare a Grădiniței, la munca și neajunsurile din spatele a ce primeam noi, copiii. Asta până acum câțiva ani, atunci când am citit pe internet postarea (strigătul de ajutor?) unei doamne educatoare de la Grădinița nr. 4. Cu sinceritate și tristețe, aceasta anunța că grupa dânsei nu dispunea de nicio carte pentru copiii săi și că nu-și mai permite să cumpere din banii săi cele necesare, astfel încât și copiii grupei sale să se bucure de povești de Crăciun. Am înțeles atunci că Grădinița mea dragă este doar o altă unitate de învățământ care se confruntă cu mari lipsuri, iar cadrele didactice implicate sunt cele care își iau asupra lor povara rezolvării acestor lipsuri. Din ignoranță sau necunoștință, nu m-am dus cu firul gândirii până la punctul în care o întrebare totuși logică se impune: “Ce alte probleme grave sunt în curs, probleme pe care nu personalul unei grădinițe trebuie să le rezolve, ci administrația?”. Am evitat, așadar, să îmi pun această întrebare, de care m-am izbit însă acum câteva zile.

Recent am aflat că Grădinița “mea” trece printr-un amplu program de renovare, finanțat prin bani europeni. M-am bucurat foarte mult, pentru că nu îmi aminteam ca în ultimii 30 de ani să fi avut loc vreo lucrare de proporții în acea instituție. Felicitări Primăriei, pentru câstigarea finanțării. De altfel, Primăria Moreni a publicat un video în care anunță că “povestea proiectului de modernizare și extindere a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 4 Moreni nu a fost una simplă sau lipsită de probleme, însă eforturile administrației au fost pe măsura provocărilor, iar rezultatele se văd” (nu știu cine a scris textul pentru video, dar ar fi fost un UTC-ist cu potențial major, pe vremuri). Pe lângă amenajările exterioare, refacerea fațadei și a acoperișului, au fost montate panouri fotovoltaice și panouri solare, aflăm din acest video.

Deși noul loc de joacă nu se ridică la înălțimea descrierii pompoase, remarcăm că aspectul exterior este schimbat în bine, iar panourile fotovoltaice și solare chiar sunt reale câștiguri, dacă vor fi folosite corespunzător. Instalațiile au fost schimbate în interior, lucru de asemenea de salutat, însă lucru obligatoriu de făcut oricum.

Ni se mai spune că “s-a lucrat din greu, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării”. Îndrăznesc să contrazic această afirmație. De ce? Pentru că data de finalizare a lucrărilor era stabilită pentru 30 Iunie 2022, însă deschiderea oficială a fost pe 6 Octombrie 2022. Bucătăria renovată a fost dată în folosință doar pe 10 Octombrie (până la cea dată hrana copiilor a fost pregătită într-un spațiu aflat în cadrul Spitalului Municipal Moreni), iar spațiul considerat pentru “ceremonii” încă este o sală fără mobilier. Oare a fost cineva tras la răspundere pentru aceste întârzieri?

6 octombrie 2022, ziua cea mare. Zi cu soare și cu o panglică tricoloră. Așa cum remarcasem și la deschiderea anului școlar la Liceul nr. 2 Moreni, am avut ocazia să revedem un număr impresionant de persoane din aparatul administrativ: mulți angajați ai Primăriei, președintele Consiliului județean, vicepreședintele Consiliului Județean, prefectul județului, subprefectul județului, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Inspectorul școlar general al județului, doi consilieri-componenți ai Consiliului Județean. După spusele primarului Moreni-ului, statul român (prin intermediul Primăriei Moreni), a contribuit cu 2% din suma totală prinsă în proiect, adică aproximativ 28.000 Euro. Chiar în eventualitatea în care acești aproximativ 28.000 de Euro au fost plătiți de Primărie cu susținerea administrației de la nivel județean, oare prezența atâtor oficiali era necesară? Atât de mult și-au dorit să fie prezenți alături de câțiva copii, pentru o fotografie demnă de Epoca de Aur?

Nu au lipsit nici reprezentanții Bisericii Ortodoxe, care au înfăptuit actul de Sfințire a Grădiniței, după cum putem observa din imaginile de la fața locului.

Pe lângă câțiva părinți și copii, au mai fost prezente cadre didactice care au activat la Grădinița nr. 4 de-a lungul vremii (cu drag am revăzut-o și pe cea care mi-a fost “tovarășa educatoare”). Invitarea acestor educatoare acolo a fost un gest frumos și lăudabil. Dați-mi voie să sper că nu a fost o acțiune de imagine din partea municipalității, ci o dovadă sinceră de recunoștință pentru cei care au educat sute de copii.

“Cred că se cade să mulțumesc salariaților și conducerii Grădiniței nr. 4, pentru că în ultimul an au făcut eforturi deosebite, având în vedere că întreaga activitate a Grădiniței a trebuit să fie mutată la altă locație”, și-a început discursul primarul Dinu. Un lucru normal, însă în contextul real, incomplet. Trebuie spus că salariații Grădiniței nr. 4 au urmărit ceremonia din interiorul clădirii, alături de copii, asta pentru că nu au fost invitați să participe. Pe lângă simplul și evidentul fapt că trebuia să fie un eveniment al comunității, al componenților Grădiniței și a copiilor și părinților, un lucru poate puțin știut este că, de la începutul lunii August, îngrijitoarele angajate ale Grădiniței au curățat zilnic și permanent din mizeria lăsată în urmă de angajații companiei care s-a ocupat de lucrarea de renovare a clădirii. Oricine a renovat vreodată un spațiu sau clădire, poate să înțeleagă câte rămășițe, cât moloz și cât praf a existat acolo. De asemenea, de la începutul lunii Septembrie, în procesul de curățenie, doamnelor îngrijitoare li s-au alăturat și doamnele educatoare. Cot la cot, aceste persoane au muncit în criză de timp și fără echipamente adecvate astfel încât spațiul Grădiniței să fie pregătit pentru primirea copiilor. De altfel, începerea anului școlar era programată pentru dată de 5 Septembrie, însă pentru că mobilierul nu era complet și curățenia nu era încheiată, cadrele didactice au cerut la întâlnirea cu reprezentanții Inspectoratului amânarea deschiderii Grădiniței cu o săptămână.

“Un mesaj pentru actuala conducere și personalul care astăzi își desfășoară activitatea în această grădiniță: vă predau astăzi o bijuterie! Păstrați-o și transmiteți-o generațiilor viitoare!”, a fost finalul discursului edilului Moreni-ului.

Totuși, conform mărturiilor unei foste reprezentanțe a părinților în consiliul de administrație al Grădiniței, informații confirmate și de o educatoare cu o mare vechime în instituție, încă sunt imense lipsuri în Grădinița nr. 4 Moreni, de-abia renovată + “inaugurată”. Lipsuri care au căzut, de o foarte lungă perioada de timp, în spatele îngrijitoarelor și educatoarelor.

Cadrele didactice cer cu disperare materiale didactice, perdele, draperii (sau jaluzele), lenjerii noi pentru pătuțuri, covoare sau mochete. Vă miră prezența pe listă a covoarelor? Acestea sunt necesare mai ales pentru că aproximativ 150 de scaunele sunt duse zilnic, la ora mesei, din camerele unde sunt copiii către sala de mese tocmai inaugurată, pentru că pur și simplu nu sunt suficiente scaune acolo. Ca urmare, copiii rămân aproximativ 20 minute în picioare sau se așează pe podeaua “clasei” lor, până când aranjarea meselor este realizată. După servirea mesei, scaunele sunt cărate înapoi de unde au fost aduse. Știți că, în unele grupe, educatoarele au adus de acasă câte un covor, chiar și jucării?

Sincer, auzind prima parte din paragraful de încheiere, am sperat că vor veni totuși din partea Primăriei și mulțumirile către personalul Grădiniței, pentru volumul de muncă depus, (activitate care nu era în fișa postului) și, în general, pentru sacrificiile făcute și dăruința lor. Din păcate, nu. Și trebuie să recunosc că am fost dezamăgit și trist că respectul exprimat față de generațiile trecute de pedagogi nu s-a extins, pe merit, și cadrelor didactice și personalului actual. Apropo, în momentul de față sunt încă educatoare care profesează de mai bine de 40 de ani în acea Grădiniță. Probabil că, la un moment dat, peste ani și ani, după pensionare, aceste educatoare și îngrijitoare vor fi și dânsele invitate la o tăiere de panglică, unde vor primi o diplomă și un buchet de flori. Însă de ce nu acum? Poate pentru că este nevoie de timp pentru ca plămânii lor să scape de praful înghițit în ultimele luni în timpul curățeniei, iar ochii lor să scape de praful aruncat în ochi de autorități, la renovarea-inaugurarea Grădiniței lor.

PS: “Fără părinți și donațiile lor pentru diverse grupe, noi nu am fi putut să ne desfășurăm activitatea la un nivel normal”, mi-a mărturisit o educatoare care profesează de o viață la Grădinița noastră dragă.

 

Sursa foto – Facebook primaria Municipiului Moreni/ Vasile Dragomir