Senatorii din comisia de muncă au respins azi amendamentele la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență privind diferențele salariale pentru profesori. În prezent, potrivit OUG, acestea urmează să fie plătite eșalonat în următorii 5 ani. Amendamentele USR prevăd ca plata să se facă mai repede, timp de 2 ani în procente mai mari. Mâine urmează votul din comisia de specialitate, scrie într-o postare pe Facebook USR Plus pentru Educație.

“Practic, au trecut 5 ani de la neaplicarea legii, iar profesorii ar mai trebui să aștepte încă 5 ani pentru a recupera ce li se cuvine de drept. Este inacceptabil să vedem o nouă încălcare a drepturilor deja câștigate de aceștia, în condițiile în care Ministerul Educației este obligat conform legii să le respecte ” – scrie USR – PLUS

Amendamentele USR propun ca plata să se facă mai repede

Soluția noastră, gândită în sprijinul profesorilor prevede ca sumele necesare acordării diferenţelor de drepturi salariale stabilite să se plătească eşalonat, pe o perioadă de 2 ani, de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, astfel:

în primul an calendaristic să se plătească 5% din valoarea diferenţelor salariale

în al doilea an să se plătească 95% din valoarea diferenţelor salariale

Amendamenele USR care prevăd ca plățile să fie făcute în termen de 2 ani, și nu timp de 5 ani, au fost respinse azi în comisia de muncă pentru Senat. Mâine, amendamentul va fi analizat în Comisia pentru învățământ din Senat.

“Amendamentul implică deci un impact bugetar doar pentru anul 2023, care poate fi deja luat în considerare la elaborarea bugetului de stat pentru anul viitor. Deci nu există nicio dificultate tehnică sau bugetară de adoptare, există doar rea voință și nepăsare. Mâine amendamentul va fi analizat în Comisia pentru învățământ din Senat, unde sperăm că se va exersa normalitatea în respectarea drepturilor cadrelor didactice”- potrivit USR-PLUS.

 

 

Sursă foto – pixabay.com