Sorin Grindeanu susține că nu ar încerca să forțeze învestirea unui guvern în lipsa unei majorități parlamentare clare. Liderul PSD afirmă că, dacă ar fi desemnat prim-ministru de președintele Nicușor Dan, dar nu ar reuși să obțină sprijinul necesar în Parlament, ar renunța la mandat.
Întrebat luni pe ce voturi s-ar baza în cazul unei eventuale desemnări, Grindeanu a declarat că situația politică nu s-a modificat semnificativ față de săptămâna precedentă.
„Atunci când voi veni în fața dumneavoastră, dacă voi fi în această situație, voi spune cât se poate de transparent care este majoritatea pe care mă bazez. Dacă nu voi avea o asemenea majoritate, voi depune mandatul de prim-ministru desemnat”, a declarat președintele PSD.
Grindeanu a recunoscut că social-democrații nu au, în acest moment, numărul de parlamentari necesar pentru învestirea unui nou executiv, dar a susținut că negocierile continuă și că PSD se apropie de atingerea acestui obiectiv.
„Nu suntem încă acolo, dar ne apropiem. În momentul în care vom avea acest număr, îl voi comunica și voi spune că suntem în situația de a prezenta o majoritate”, a afirmat liderul PSD.
În opinia sa, blocajul nu privește exclusiv Partidul Social Democrat. Nicio formațiune și nicio alianță parlamentară nu ar putea prezenta, în prezent, o majoritate suficientă și verificabilă pentru susținerea unui guvern.
Declarațiile lui Sorin Grindeanu vin în contextul negocierilor pentru formarea unei noi majorități și al presiunilor tot mai mari asupra președintelui Nicușor Dan de a desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru.
Sursă foto – sorin.grindeanu/facebook



