Trimiterea în judecată a primarului comunei Iecea Mare, Liviu-Ștefan Tomulea, nu este doar un nou dosar penal care vizează un edil. Cazul poate deveni un precedent important pentru întreaga administrație publică, deoarece pune în discuție răspunderea celor care ignoră sau întârzie aplicarea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.
Potrivit informațiilor comunicate de procurori, Liviu-Ștefan Tomulea este acuzat că, în calitate de ordonator principal de credite, nu ar fi luat măsurile necesare pentru recuperarea unui prejudiciu de 153.234 de lei, constatat în urma unui control al Curții de Conturi.
Dosarul va fi analizat de instanță, iar primarul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Dincolo de situația sa juridică, ancheta ridică însă o problemă mult mai largă: ce se întâmplă atunci când autoritățile publice nu pun în aplicare măsurile stabilite pentru recuperarea banilor cheltuiți nelegal?
Ani la rând, numeroși responsabili din administrație au tratat constatările Curții de Conturi ca pe niște avertismente care pot fi contestate, amânate sau lăsate să se piardă prin sertare. Între timp, prejudiciile rămân nerecuperate, termenele se împlinesc, iar pierderea este suportată de bugetul public.
Cazul de la Iecea Mare arată că pasivitatea poate avea, la rândul ei, consecințe juridice. Un ordonator de credite nu răspunde doar pentru modul în care sunt cheltuiți banii, ci și pentru măsurile pe care este obligat să le ia atunci când instituțiile de control constată un prejudiciu.
Cu alte cuvinte, simpla existență a unui raport al Curții de Conturi nu repară nimic. Banii se întorc la buget numai dacă autoritățile declanșează procedurile legale, urmăresc recuperarea sumelor și nu lasă deliberat sau din neglijență constatările fără efect.
Miza este cu atât mai importantă într-o perioadă în care statul invocă lipsa banilor, majorează taxe, reduce cheltuieli și cere contribuabililor noi sacrificii. Nu poți solicita disciplină financiară populației, în timp ce instituțiile publice tratează cu indiferență recuperarea sumelor cheltuite nelegal.
Fiecare prejudiciu abandonat înseamnă mai puțini bani pentru școli, drumuri, servicii sociale sau investiții locale. Nu este o pierdere abstractă și nici o simplă neregulă contabilă. Este o pagubă suportată direct de comunitate.
Dacă acuzațiile procurorilor vor fi confirmate definitiv de instanță, dosarul lui Liviu-Ștefan Tomulea poate transmite un semnal puternic tuturor primarilor, directorilor de instituții și ordonatorilor de credite: măsurile Curții de Conturi nu sunt simple recomandări, iar nerecuperarea prejudiciilor nu mai poate fi ascunsă în spatele birocrației.
Pentru administrația publică, cazul poate marca sfârșitul unei comodități periculoase. Pentru contribuabili, concluzia este mai simplă: cine gestionează banul public are obligația nu doar să-l cheltuiască legal, ci și să-l recupereze atunci când a fost pierdut.
Sursă foto – Curtea de Conturi a Romaniei
