Traian Băsescu intră în dezbaterea privind blocajul guvernamental cu un mesaj direct către Cotroceni: desemnarea premierului trebuie accelerată. Fostul președinte spune că România nu poate rămâne suspendată într-o negociere fără capăt, iar primul pas trebuie să fie nominalizarea unei persoane care să meargă apoi în Parlament pentru vot.
Logica lui Băsescu este că majoritatea nu se verifică în discuții informale, ci în plen. Până la vot, orice formulă politică rămâne doar o presupunere. Tocmai de aceea, spune fostul șef al statului, premierul desemnat are nevoie de autoritatea oficială a nominalizării pentru a putea negocia sprijinul parlamentar.
„Ar trebui să se accelereze procesul de desemnare a premierului, nu neapărat al guvernului, pentru că doar poţi presupune că ai o majoritate până când ajungi la vot în Parlament”, a declarat, duminică, fostul preşedinte Traian Băsescu, potrivit România TV.
Fostul președinte critică ideea ca un candidat la funcția de premier să fie chemat la Cotroceni doar după ce vine deja cu o majoritate garantată. În opinia sa, mandatul de premier desemnat schimbă raportul de forțe și îi oferă celui nominalizat credibilitatea necesară pentru negocieri.
„Nu poţi să ştii cine are majoritate până nu se votează în Parlament. Şi e una când această majoritate este negociată de un premier desemnat şi el are credibilitatea să negocieze o majoritate şi alta când spui: «nu veni la Cotroceni fără majoritate»”, a spus Traian Băsescu.
Băsescu amintește că procedura constituțională oferă premierului desemnat 10 zile pentru a-și construi echipa, programul și sprijinul politic. Din această perspectivă, blocajul de dinaintea desemnării prelungește inutil criza.
În același registru, fostul președinte respinge varianta unui premier fără susținere politică explicită. Pentru Băsescu, un asemenea scenariu ar fi o soluție slabă într-un moment în care România are nevoie de autoritate și asumare.
„Este o copilărie ca, într-o situaţie cum e România, să desemnezi un premier neangajat politic”, a mai declarat Băsescu.
Fostul șef al statului indică PSD drept partidul cu cea mai mare capacitate de a construi o majoritate parlamentară. Nu pentru că ar avea deja toate voturile asigurate, ci pentru că are experiența și mecanismele politice necesare pentru astfel de negocieri.
„PSD poate face majoritate, PNL nu poate. Dar PSD are capacitatea de a negocia majorităţi în Parlament. Ştiu să facă asta de când s-au înfiinţat. Ştiu să-şi creeze majorităţi, mai mult sau mai puţin transparente, când au nevoie de voturi, le au acolo”, a afirmat Traian Băsescu.
Băsescu se pronunță și împotriva unei noi nominalizări a lui Ilie Bolojan. Fostul președinte consideră că, după căderea Guvernului în Parlament, o revenire cu aceeași soluție ar pune o problemă de respect față de votul legislativului.
„Din punct de vedere constituţional, nu e în regulă”, a spus Băsescu despre o nouă nominalizare a lui Ilie Bolojan.
„Adică nu poţi, după ce Parlamentul a dat un vot şi guvernul a căzut, să spui «votează-mă». Adică discreditezi şi Parlamentul. Probabil, soluţia corectă politic ar fi ca Bolojan să-şi reia funcţia de la Senat”, a adăugat fostul președinte.
Intervenția lui Traian Băsescu vine într-un moment de incertitudine politică majoră, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut cu 281 de voturi. România rămâne fără un Guvern cu puteri depline, iar presiunea se mută pe Cotroceni, unde trebuie decis numele viitorului premier desemnat.
Sursă foto – traian.basescu/facebook



