Războiul cu Iranul pare să fi intrat în cel mai important moment diplomatic de la începutul crizei. După 81 de zile de conflict, pe masa negocierilor se află un Memorandum de Înțelegere de o singură pagină, redactat în comun de Qatar și Pakistan, document care ar putea deschide calea pentru oprirea formală a ostilităților.

Propunerea ar urma să fie semnată de Statele Unite și Iran și ar avea un obiectiv imediat: încetarea războiului și deschiderea unei perioade de 30 de zile de negocieri pe dosarele esențiale — programul nuclear iranian, Strâmtoarea Hormuz și regimul sancțiunilor.

Potrivit semnalelor venite din zona negocierilor, administrația Trump ar fi amânat un atac militar major tocmai pentru a da o șansă acestei formule diplomatice. Președintele american a afirmat că Statele Unite și Iranul se află „la limită” între un acord și reluarea bombardamentelor, ceea ce arată cât de fragil este momentul actual.

Presiunea este amplificată și de calendarul religios. Hajj-ul începe pe 24 mai, iar statele din Golf au avertizat Washingtonul că un atac asupra Iranului în timpul pelerinajului, când peste două milioane de musulmani se află în Arabia Saudită, ar putea provoca o explozie regională cu efecte greu de controlat. De aceea, fereastra reală pentru semnarea unui acord este extrem de scurtă.

Totuși, în spatele optimismului prudent există trei probleme majore.

Prima este dosarul nuclear. Donald Trump a spus în mod repetat că orice acord cu Iranul trebuie să includă problema nucleară. Memorandumul aflat acum în discuție pare însă să amâne negocierile nucleare pentru perioada de 30 de zile de după încetarea războiului. Cu alte cuvinte, Iranul ar obține mai întâi oprirea atacurilor, ridicarea blocadei și acces la active înghețate, iar abia apoi s-ar discuta subiectul central. Aceasta este contradicția majoră a documentului: Washingtonul cere garanții nucleare înainte de acord, în timp ce Teheranul ar primi relaxare înainte de a ceda ceva esențial.

A doua problemă este Israelul. Guvernul Netanyahu nu pare convins de această formulă diplomatică. Dimpotrivă, poziția israeliană rămâne una de continuare a presiunii militare până la afectarea severă a infrastructurii energetice și economice a Iranului. Chiar dacă Statele Unite ar semna memorandumul, Israelul nu este parte în acest document și nu ar fi obligat legal să respecte termenii săi. Asta înseamnă că un acord americano-iranian poate opri războiul dintre Washington și Teheran, dar nu garantează oprirea loviturilor israeliene.

A treia și poate cea mai complicată problemă este controlul real asupra Gărzii Revoluționare iraniene. Diplomația iraniană, reprezentată de ministrul de Externe Abbas Araghchi, pare interesată de o ieșire negociată din criză. Însă IRGC nu răspunde Ministerului de Externe și nici președintelui Iranului, ci Liderului Suprem. În ultimele 81 de zile, această ruptură dintre diplomați și militari a fost vizibilă: diplomații au vorbit despre încetări ale focului, în timp ce Garda Revoluționară a continuat atacurile.

Aici intervine elementul care face actualul memorandum mai credibil decât formulele anterioare: Qatarul. Spre deosebire de Pakistan, care poate ajunge mai ales la diplomația iraniană, Qatarul are canale directe către generali ai Gărzii Revoluționare implicați în deciziile militare. Cu alte cuvinte, Doha nu discută doar cu oamenii care semnează documente, ci și cu oamenii care controlează armele.

Aceasta este miza reală a negocierilor. Dacă IRGC este parte a înțelegerii, atunci memorandumul are o șansă să producă efecte reale pe teren. Dacă nu, documentul riscă să fie încă o formulă diplomatică frumoasă, dar incapabilă să oprească mecanismele militare care au alimentat conflictul.

În acest moment, ceva real pare să se miște. Există un document, există presiune regională, există o fereastră scurtă și există actori care discută direct cu centrele reale de putere din Iran. Dar acordul nu este încă făcut. Dosarul nuclear, opoziția Israelului și autonomia Gărzii Revoluționare pot bloca în continuare finalul diplomatic al războiului.

Războiul este mai aproape de sfârșit decât a fost în ultimele 81 de zile. Dar tocmai pentru că miza este atât de mare, ultimii metri ai negocierii pot fi și cei mai periculoși.

Sursă foto – alert24/AI