București, 17 martie 2025 – Viitorul copiilor din România este tot mai vulnerabil în fața problemelor din educație, dar și a fenomenelor de violență și adicții, aflate în creștere. Avertismentul a fost lansat în cadrul Conferinței „România Responsabilă”, desfășurată la Camera Deputaților, unde specialiști din mai multe domenii au cerut măsuri urgente.

Evenimentul a reunit parlamentari, reprezentanți ai administrației publice, cadre didactice, directori de instituții de învățământ și inspectori școlari, care au transmis un mesaj clar: sistemul educațional este la limită.

În cadrul conferinței, analistul Cristian Roșu a prezentat datele unui sondaj privind starea învățământului românesc, evidențiind nivelul ridicat de îngrijorare în rândul populației și percepția tot mai accentuată că problemele din educație sunt amânate și insuficient tratate.

Inițiatoarea conferinței, Lavinia Șandru, a declarat:
„Nu mai putem cosmetiza realitatea. Educația din România este lăsată în urmă, iar acest lucru se va întoarce împotriva noastră ca societate. Când nu investești în copii, nu investești în viitorul țării. Este timpul pentru responsabilitate reală, nu doar pentru discursuri.”

Florin Lixandru, Inspector General al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a subliniat:
„Profesorii, directorii și inspectorii lucrează zilnic într-un sistem care are nevoie urgentă de sprijin. Nu mai vorbim doar despre reforme, ci despre necesitatea unor măsuri concrete și rapide.”

Natalia Intotero, deputat și vicepreședinte al Camerei Deputaților, a declarat:
„Avem datoria să construim politici publice care să răspundă realităților din teren. Educația trebuie să fie o prioritate reală, nu una declarativă.”

Florin Spătaru, fost ministru al economiei, a afirmat:
„Fără investiții reale în educație, nu putem vorbi despre o economie competitivă. Legătura dintre școală și piața muncii este esențială, iar lipsa acestei conexiuni ne costă deja în dezvoltare și productivitate.”

Psihologul Mihaela Filip a atras atenția asupra efectelor directe asupra copiilor:
„Violența și adicțiile nu apar din senin. Ele sunt simptomele unui sistem care nu mai reușește să ofere sprijin emoțional și repere sănătoase copiilor. Dacă nu intervenim la timp, vom plăti cu sănătatea mentală a unei generații.”

Dan Constantin, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a afirmat:
„Presa are obligația de a spune lucrurilor pe nume. Dacă ignorăm aceste probleme, ele nu dispar, ci se adâncesc.”

Participanții au subliniat că, fără intervenții rapide și coordonate, riscurile pentru copii – de la abandon educațional până la expunerea la violență și adicții – vor continua să crească, afectând profund viitorul societății.

 

Sursă foto – alert24.ro