Acum 11 ani, într-o înregistrare video care circulă și astăzi în spațiul public, actualul ministru de Externe al României, Oana Țoiu, vorbea despre școală și despre rolul educației într-un mod care ridică serioase semne de întrebare:

„În primul și în primul rând, ar trebui să nu mai existe, dacă e să te uiți la cum arată lucrurile, pentru că este un sistem industrial de produs modele similare de oameni. Or, lumea de acum nu mai are nevoie de ele. Mai mult decât atât, lumea în care vor trăi copiii noștri are și mai puțină nevoie de așa ceva. Dar, dacă e să existe, dacă e musai, atunci școala ar trebui să fie un teren de joacă. Un teren de joacă în care copiii să se descopere și să crească nu pentru a deveni profesioniștii de care are nevoie lumea de acum – adică nu viitorii ingineri din industria extractivă, nu viitorii programatori și nici alte produse ale unui model vechi –, ci oamenii care vor inventa industriile noi. Asta este, de fapt, ceea ce lumea are nevoie.”

Video – AICI

Este una dintre acele declarații care nu pot fi trecute ușor la categoria „tinerețe” sau „entuziasm de moment”. Pentru că nu vorbim despre o simplă formulare neinspirată, ci despre o viziune profund greșită asupra educației, una care trădează dispreț față de școală, față de profesori și față de însăși ideea de formare serioasă.

Să spui despre școală că „ar trebui să nu mai existe” nu este un act de curaj intelectual, ci o dovadă de superficialitate. Poți critica sistemul educațional, îi poți vedea limitele, îi poți cere reforme radicale. Dar să vorbești despre desființarea lui simbolică, prezentându-l ca pe o fabrică de oameni inutili, arată nu modernitate, ci ruptură de realitate.

Școala nu este perfectă. Dar școala este instituția care îi învață pe copii să citească, să scrie, să gândească, să construiască, să aibă rigoare și disciplină. Din școală ies medici, ingineri, profesori, cercetători, diplomați și profesioniști fără de care nicio societate nu funcționează. A ironiza tocmai această misiune, în numele unei utopii despre „terenuri de joacă” și „industrii noi”, înseamnă să confunzi educația cu un experiment ideologic.

Mai grav este că în acest citat există și o formă de dispreț față de profesiile concrete, reale, cele care țin lumea în picioare. Ca și cum a pregăti viitori programatori, ingineri sau alți specialiști ar fi ceva desuet, o relicvă a unei lumi vechi. În realitate, nicio țară serioasă nu își bate joc de educația riguroasă și de profesioniștii ei.

Un om politic are dreptul să evolueze și să-și schimbe ideile. Dar când ajungi ministru de Externe al României, asemenea declarații merită reamintite. Nu din răzbunare, ci pentru că ele spun ceva important despre reflexele ideologice și despre felul în care unii politicieni au privit educația: nu ca pe fundamentul unei națiuni, ci ca pe o problemă de demolat și reinventat în limbaj motivațional.

România are nevoie de o școală mai bună, nu de lideri care, chiar și în trecut, au privit educația cu atâta ușurință și dispreț.

Sursă foto – https://www.facebook.com/OanaToiuUSR