Oana Țoiu, în SUA la invitația lui Marco Rubio – Bucureștiul vrea investiții și acorduri comerciale pe minerale critice, într-o competiție globală dominată de China

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, începe marți o vizită de lucru în Washington, D.C., la invitația secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, urmând să participe pe 4 februarie la prima reuniune ministerială dedicată mineralelor critice. Potrivit anunțului MAE, summitul urmărește întărirea cooperării internaționale pentru lanțuri de aprovizionare „sigure și diversificate”, atât bilateral, cât și în format UE–SUA.

Din delegația României mai fac parte șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, și consilierul prezidențial pentru politici economice și sociale, Radu Burnete — o formulă care arată că Bucureștiul tratează subiectul nu ca pe o simplă întâlnire diplomatică, ci ca pe un dosar economic de vârf, cu implicații directe pentru industrie, investiții și securitate națională.

De ce se întâmplă acum: America își face stocuri, China rămâne „jucătorul cheie”

Reuniunea de la Washington are loc într-un moment în care SUA accelerează politicile de reducere a dependențelor strategice. Conform informațiilor apărute în spațiul public, administrația Donald Trump pregătește o rezervă strategică de minerale critice, cu o finanțare inițială de 12 miliarde de dolari, printr-un proiect denumit „Project Vault”. Ideea este simplă: achiziție și stocare de minerale precum litiu, nichel, pământuri rare și alte resurse indispensabile pentru baterii, industria tehnologică și armament de generație nouă.

Acest tip de rezervă nu este doar o măsură economică. Este un instrument de presiune și stabilizare: dacă prețurile sunt împinse artificial în jos, dacă există blocaje pe export sau șocuri în aprovizionare, SUA încearcă să își protejeze industria printr-un „tampon” strategic.

Ce vrea România: să nu rămână spectator într-o piață de securitate

MAE spune că discuțiile vor avea o componentă de continuitate: pe parcursul anului ar urma să fie analizate propuneri de parteneriate comerciale, în baza unui grup de lucru tehnic la nivelul Guvernului, pentru facilitarea investițiilor strategice în domeniu. În aceeași logică, ministerul vorbește despre „consolidarea dimensiunii economice a parteneriatului strategic” și despre creșterea poziționării României ca actor european relevant pentru autonomia strategică în zona mineralelor critice.

Asta se traduce, realist, în trei direcții posibile (și toate sunt despre putere economică, nu despre ceremonie):

1) Acces garantat la resurse și contracte pe termen lung. România, ca stat UE, are interesul să intre în mecanisme care securizează aprovizionarea pentru industria europeană, mai ales în contextul reindustrializării și al creșterii cheltuielilor de apărare.

2) Investiții în lanțul valoric, nu doar import de materii prime. În bătălia actuală, miza nu e doar cine are minereul, ci cine îl procesează, îl rafinează, îl transformă în componente și îl integrează în produse. Dacă România vrea să conteze, trebuie să intre în discuții despre procesare, logistică, fabrici de componente, reciclare și standarde.

3) Poziționare geopolitică: mineralul devine „dosar de alianță”. Acolo unde altădată se discutau securitatea energetică sau gazele, acum se discută litiu, nichel și pământuri rare. Pentru Washington, e o temă de contrabalansare a Chinei; pentru UE, e o temă de autonomie strategică; pentru România, e o oportunitate de a arăta utilitate strategică concretă în cadrul parteneriatului cu SUA.

De ce contează această reuniune mai mult decât pare

„Prima reuniune ministerială dedicată mineralelor critice” e un semnal că domeniul a urcat oficial pe agenda de vârf: de la nivel tehnic și industrial, la nivel politic și diplomatic. În astfel de formate se fixează direcții, se creează grupuri de lucru, se conturează liste de proiecte și, foarte important, se stabilesc „cine cu cine” în noile lanțuri de aprovizionare.

Pentru România, provocarea este să iasă din registrul general („oportunități”, „autonomie strategică”) și să împingă o agendă concretă: parteneriate, investiții, proiecte care pot fi anunțate și urmărite, nu doar bifate. Dacă această vizită produce doar declarații, e PR. Dacă produce proiecte cu termene, finanțări și companii, e politică economică reală.

Sursă foto – https://www.facebook.com/OanaToiuUSR